[ X ]
Breaking news15 Noiembrie 2018 14:00

Andrei Năstase: Parlamentul European, asemenea nouă, celor de acasă, definește, într-un document oficial, adevărata problemă

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că o problemă nu se poate rezolva decât dacă este foarte corect definită, evaluată și cu maximă atenție măsurată.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Andrei Năstase a scris că, așa fac inginerii, medicii, profesorii, așa fac, toți, fie că este vorba despre probleme personale sau despre unele care au importanță pentru întreaga comunitate.

„Deși cei aflați astăzi la putere v-ar spune cu totul și cu totul altceva, există în Moldova oameni politici consecvenți și responsabili. Unii care definesc, evaluează și măsoară cu atenție problema, în toată complexitatea ei. Iată că, și Parlamentul European, asemenea nouă, celor de acasă, definește, într-un document oficial, adevărata problemă! Iar această problemă, asumată, evaluată și măsurată de membrii Parlamentului European, are un nume! Vladimir Plahotniuc! Momentul este unul de maximă importanță pentru viitorul parcurs european al țării noastre. Din acest moment, situația fără precedent în care se află Moldova nu mai este o chestiune obscură, discretă, nedefinită! Moldova Europeană este cauza noastră comună, a oamenilor politici responsabili de la Chișinău și din Europa Unită. Lucrurile s-au limpezit și în Europa, așa cum era și firesc după atâția ani în care oamenii cinstiți, drepți și curajoși din Moldova au luptat pentru libertate. Și, dacă stăm să ne gândim, este și normal! Trebuie doar să ne amintim cu toții celebrele cuvinte ale lui Abraham Lincoln: “Poţi să păcăleşti câţiva oameni tot timpul şi toţi oamenii o perioadă, dar nu poţi să păcăleşti toţi oamenii tot timpul!””, a scris Năstase.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2018”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...