[ X ]
Important11 Noiembrie 2018 14:00

Omul Săptămânii - Octavian Armașu, ministru al Finanțelor 

În această săptămână, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2019, prezentat de Octavian Armașu, ministru al Finanțelor. Documentul presupune asigurarea unui echilibru între stabilitatea finanțelor publice și creșterea economică, în baza priorităților de politici publice ale Guvernului pentru anul viitor.

Astfel, bugetul pentru anul 2019 se va axa, în mod special, pe sectorul social – cheltuielile pentru protecția socială fiind majorate cu 2,2 miliarde de lei. Pe lângă finanțarea măsurilor noi ce țin de susținerea socială a persoanelor cu venituri mici și a persoanelor în etate, mai este prevăzută și alocarea de surse pentru îmbunătățirea politicilor de susținere financiară a familiilor cu copii și protecția copiilor în situație de risc.

Totodată, potrivit bugetului pentru anul 2019, rămân prioritare proiectele de reparație a drumurilor publice și proiectele în domeniul învățământului, menite să asigure accesul la o educație de calitate.

De asemenea, bugetul pentru 2019 va menține în continuare componenta investițională. Doar pentru implementarea proiectelor finanțate din sursele externe vor fi alocate peste 3,5 miliarde de lei. Anul viitor, în derulare vor fi circa 66 de proiecte finanțate din surse externe. Cele mai importante se referă la infrastructura drumurilor naționale și locale, implementarea unor proiecte noi în domeniul educației și dezvoltarea agriculturii.

Totodată, este de menţionat că deficitul Bugetului Public Național se estimează a fi în limita de 5,8 miliarde de  lei sau 2,7 % din PIB. Datoria de stat la finele anului 2019 va constitui 62,8 miliarde de lei, în creștere cu 10,3%.  Ponderea datoriei în PIB nu va depăși nivelul datoriei pentru anul în curs – 30%.

Meritul lui Octavian Armaşu constă nu atât în structura şi conţinutul bugetului (deşi şi acestea sunt importante), cât în faptul că a reuşit totuşi să vină cu un proiect de buget până la finele anului. Or, în ultimul timp tot mai des era vehiculată ideea că Moldova va intra în noul an fără buget (cum s-a întâmplat şi anterior), iar aceasta ar fi complicat cu mult situatia RM.

TRIBUNA precizează: Octavian Armașu s-a născut pe data de 29 iulie 1969 în orașul Chișinău. În anul 1994 a absolvit Universitatea Tehnică din Moldova, specialitatea IT și inginer în sisteme. Mai târziu, între 1996 şi 1997, efectuează cursuri de consultanţă în finanțe, contabilitate, marketing și management la Center for Private Business Reform – project USAID. Între 2002 şi 2006 a studiat în cadrul programului de instruire al „CFA Institute”, Statele Unite ale Americii. Printre funcţiile deţinute se numără: 1996-1997 – manager vânzări, Glass Container Company, R. Moldova; 1997-1999 – senior consultant, Onest Business Consulting, întreprindere mixtă moldo-olandeză, 1999-2001 – controller, Südzucker International GmbH, 2001-2004 – şef Departamentul Controlling (planificare, bugete, analiză financiară, planificarea financiară strategică), Südzucker Moldova S.A., R. Moldova, martie 2004-2016 – Director financiar CFO, Südzucker Moldova S.A., Republica Moldova. Începând cu 20 ianuarie 2016, este ministru al Finanțelor.

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2018”?

    View Results

    Loading ... Loading ...