[ X ]
Breaking news9 Noiembrie 2018 13:50

Pavel Filip: Pe dimensiunea transnistreană noi trebuie să demonstrăm că suntem partea activă și să venim permanent cu initiative

Stadiul actual în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană a fost analizat în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale pentru reintegrarea țării, prezidată de premierul Pavel Filip, transmite TRIBUNA.

Șeful Executivului a apreciat rezultatele obținute în procesul de reglementare, subliniind importanța aplicării deciziilor protocolare semnate și a menținerii dinamicii pozitive în soluționarea chestiunilor de interes major. „Anul acesta întrevederile la nivel de reprezentanți politici cel puțin s-au triplat, iar la nivelul grupurilor de lucru mai mult decât s-au dublat – asta înseamnă că există activitate. Pe dimensiunea transnistreană noi trebuie să demonstrăm că suntem partea activă și să venim permanent cu inițiative”, a spus premierul, potrivit unui comunicat de presă.

În context, au fost prezentate evoluțiile înregistrate în procesul de negocieri pe platformele de dialog existente, inclusiv în formatul „5+2”. În particular, au fost menționate cele mai importante progrese pe subiectele incluse în pachetul „Berlin plus”. Acestea se referă la oferirea accesului agricultorilor la terenurile agricole situate în raionul Dubăsari, dar și asigurarea liberei circulații a elevilor și angajaților instituțiilor de învățământ din regiunea transnistreană, cu predare în limba română. Aceștia se pot deplasa în baza carnetelor de elev și a legitimațiilor de serviciu.

„În mod special, au fost punctate acțiunile promovate în vederea implementării înțelegerii privind asigurarea accesului în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană, neimplicate în activitatea comercială. Procesul de eliberare a plăcuțelor neutre a fost simplificat, inclusiv prin deschiderea oficiilor Agenției Servicii Publice la Tiraspol și Râbnița.

Membrii Comisiei au făcut un schimb de opinii pe marginea priorităților ce urmează a fi promovate până la finele anului curent. În acest sens, autoritățile își propun soluționarea integrală a dosarelor prioritare, organizarea unei noi reuniuni în formatul „5+2”, precum și lansarea unor inițiative noi, în beneficiul populației de pe ambele maluri ale Nistrului”, se mai spune în comunicat.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...