[ X ]
Breaking news8 Noiembrie 2018 11:10

Deputații au menținut votul exprimat anterior pentru legile remise de șeful statului spre reexaminare

Parlamentul, în ședința de astăzi, a menținut votul exprimat anterior pentru Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, remis de șeful statului spre reexaminare.

După cum informează TRIBUNA, documentul reglementează comunicarea audiovizuală națională în temeiul căreia trebuie să activeze toți furnizorii de servicii media și ajustează legislația la standardele europene privind libertatea de exprimare și accesul la serviciile media audiovizuale.

„Capitole aparte se referă la organizarea și funcționarea serviciilor media liniare, misiunea furnizorilor publici de servicii media, funcționarea furnizorului public național, furnizorii comunitari de servicii de radiodifuziune sonoră, distribuitorii de servicii media, organizarea serviciilor media audiovizuale neliniare, comunicările comerciale audiovizuale, precum și Consiliul audiovizualului.  Totodată, proiectul stabilește cota de 12 ore retransmisie în cazul furnizorilor publici naţionali şi, respectiv 10 ore, în cazul furnizorilor regionali”, se spune într-un comunicat de presă.

Tot astăzi, plenul Legislativului a menținut votul exprimat anterior asupra proiectului Legii cu privire la Inspectoratul General al Carabinierilor, care a fost transmis Parlamentului pentru reexaminare de către șeful statului.

„Proiectul stabileşte cadrul juridic şi principiile de activitate, organizarea şi funcţionarea, atribuţiile şi împuternicirile Inspectoratului General al Carabinierilor, finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a acestuia, precum şi statutul carabinierului. De asemenea, este stipulat că, până la data de 31 decembrie 2020, Inspectoratul General al Carabinierilor va trece treptat la îndeplinirea serviciului militar, în exclusivitate, pe bază de contract”, se mai spune în comunicat.

De menționat că, potrivit art.93 (2) din Constituție, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămâni, spre reexaminare Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...