[ X ]
Știri1 Noiembrie 2018 14:23

Curtea de Conturi a auditat situațiile financiare ale comunei Stăuceni

Proiectul raportului auditului situațiilor financiare aferente procesului bugetar și gestionării patrimoniului public al comunei Stăuceni la 31.12.2017 a fost examinat în cadrul ședinței Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) din 31 octombrie curent.

După cum informează TRIBUNA, auditul a verificat dacă situațiile financiare, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine reală și fidelă a situației financiare și celei patrimoniale ale comunei Stăuceni la 31 decembrie 2017.

Comuna Stăuceni este o unitate administrativ-teritorială de nivelul I din componența municipiului Chișinău, care are o suprafață totală de 2,75 mii ha și o populație de 8,9 mii locuitori. Comuna este persoană juridică de drept public și dispune, în condițiile legii, de un patrimoniu distinct de cel al statului și al altor unități teritorial administrative (UAT). Aceasta beneficiază de autonomie financiară, are dreptul la inițiativă în ceea ce privește administrarea treburilor publice locale, își exercită autoritatea în limitele teritoriului administrat și în condițiile autonomiei locale.

În opinia echipei de audit, având în vedere denaturările semnificative constatate și reflectate în Raportul de audit, situațiile financiare ale comunei Stăuceni încheiate la 31.12.2017, nu oferă o imagine corectă și fidelă a situației patrimoniale și financiare.

Opinia contrară asupra situațiilor financiare a fost determinată de efectul denaturărilor aferente: mijloacelor fixe – în sumă de 10,10 mil. lei; terenurilor – 186,12 mil. lei; creanțelor – 9,72 mil. lei; cheltuielilor efective – în sumă de 1,08 mil. lei și veniturilor efective – în sumă de 0,61 mil. lei.

Astfel, soldurile la unele posturi din bilanțul primăriei comunei Stăuceni nu prezintă o informație veridică și fidelă, urmare a:

  • Supraevaluării valorii clădirilor, efect al neexcluderii din evidența contabilă a valorii fondului de locuințe privatizate (3,39 mil. lei) și excluderii celui neprivatizat (0,32 mil. lei) și clasificarea incorectă a altor mijloace fixe (0,027 mil. lei);
  • Limitarea auditului în obținerea probelor suficiente și adecvate în cuantificarea efectului denaturărilor aferente celor 51 străzi, neînregistrate ca construcții speciale, cu efect asupra plenitudinii veniturilor și veracității cheltuielilor efective;
  • Diminuarea valorii construcțiilor speciale în suma de 0,94 mil. lei, determinată de nerecunoașterea lucrărilor de reparații capitale a străzilor cu efect asupra veracității cheltuielilor executate;
  • nerecunoașterea și necontabilizarea valorii infrastructurii tehnico-edilitare aferentă sistemului public de alimentare cu apă și canalizare, cu cel puțin 12,48 mil lei, și neevaluarea gazoductelor (586 m) aflate la deservirea SRL „Chișinău Gaz” a afectat plenitudinea valorii patrimoniului prin diminuarea valorii instalațiilor de transmisie cu efect asupra cheltuielilor efective;
  • nerecunoașterea și neevaluarea terenurilor cu suprafața de 253,6 ha, valoarea estimativă fiind de 186,12 mil lei a determinat diminuarea valorii terenurilor gestionate de primăria comunei Stăuceni;
  • nerespectarea principiilor contabilității de angajamente a condiționat diminuarea veniturilor efective cu 0,7 mil. lei și veracitatea creanțelor în materie de restanțe ale contribuabililor aferente, impozitelor, taxelor locale și serviciilor cu plată prestate cu suma de 9,72 mil. lei;
  • planificarea inerentă și nerealistă a transferurilor cu destinație specială a condiționat admiterea unor abateri de la cadrul legal în vigoare a raporturilor interbugetare, condiționând din bugetul de stat transferuri suplimentare în sumă de 1,32 mil. lei.

Menționăm că, probele de audit obținute nu oferă o imagine reală și fidelă a situației patrimonial-financiare ale comunei Stăuceni la 31 decembrie 2017 și sunt suficiente pentru a exprima opinia contrară asupra situațiilor financiare în cauză.

Cristina Pendea 

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...