[ X ]
Breaking news18 Octombrie 2018 13:00

Președintele Turciei efectuează o vizită în Găgăuzia

Vizita Președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, în Republica Moldova continuă. Astăzi, oficialul întreprinde o vizită în UTA Găgăuzia, transmite TRIBUNA.

Președintele Turciei și soția sa au fost întâmpinați la Comrat, de către Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu soția sa, de asemenea, se află în Comrat, alături de omologul său turc.

Delegațiile au avut o întrevedere în format lărgit, în cadrul căreia oficialii au discutat despre actualitățile politice și sociale din regiune, precum și despre relațiile cu Republica Turcia.

Potrivit agendei, Recep Tayyip Erdogan va participa la inaugurarea oficială a Casei de Cultură din mun. Comrat, la inaugurarea oficială a sediului medical diagnostic din Comrat, precum și la inaugurarea grădiniței nr.1 „Hodja Nasreddin” din Comrat.

Totodată, Președintele Turciei va ține un discurs în Piața Adunării Populare a Găgăuziei.

După ședința delegațiilor, oficialii au susținut un briefing de presă.

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a mulțumit Președintelui Turciei pentru ajutorul acordat la formarea UTA Găgăuzia la începutul anilor ‘90. De asemenea, a mulțumit pentru ajutorul acordat pentru autonomie pe parcursul anilor. În particular, Turcia și astăzi se implică financiar la dezvoltarea sistemului de canalizare și aprovizionare cu apă și, de asemenea, construiește grădinițe moderne, spitale și alte obiective sociale.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a făcut o incursiune în istorie. Șeful statului a adus aminte că, anume datorită „inteligenței Turciei”, a fost posibilă evitarea vărsării de sânge la începutul anilor ‘90. De asemenea, Igor Dodon a menționat că, și astăzi, Turcia continuă să aibă grijă de locuitorii autonomiei, susținând proiectele sociale importante.

La rândul său, Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a menționat că, ieri, s-a văzut cu Președintele Dodon și Premierul Pavel Filip. Tot ieri au fost semnate tratate importante pentru locuitorii Moldovei și Turciei, iar astăzi se află în Găgăuzia, pentru a se întâlni cu Irina Vlah și „frații găgăuzi”.

„Suntem foarte bucuroși că Moldova și Găgăuzia trăiesc astăzi în pace. Mulțumesc Președintelui RM pentru că se află astăzi aici, în contextul vizitei istorice. Frații noștri găgăuzi sunt firul care unește Moldova și Turcia, un element foarte important a relațiilor noastre bilaterale”, a spus Erdogan.

Președintele Turciei a specificat că Turcia și în continuare va susține Găgăuzia. Totodată, el a mulțumit autorităților moldovenești pentru ospitalitate.

 Cristina Parfeni 

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...