[ X ]
Important7 Octombrie 2018 14:00

Omul Săptămânii - Zinaida Greceanîi, Preşedinta PSRM     

În această săptămână, Partidul Socialiştilor, condus de Zinaida Greceanîi, a continuat campania de desemnare a candidaţilor săi pentru circumscripţiile uninominale, ajungând astfel la aproape jumătate din numărul acestor candidaţi. Astfel, PSRM a demonstrat că tratează cu maximă seriozitate şi responsabilitate preconizatul scrutin parlamentar, din care (socialiştii nu ascund asta), vor să iasă învingători. 

Tot în această săptămână, a căpătat un contur mult mai clar confruntarea dintre guvernare şi PSRM. Această confruntare ajută evident PSRM să se „spele” de asocierea cu PDM, ceea ce-i sporeşte vizibil şansele electorale.
De asemenea, în această săptămână, PSRM s-a manifestat activ şi în plan parlamentar. Îndeosebi, socialiştii s-au remarcat prin boicotul organizat în Parlament în semn de protest faţă de amânarea cu o săptămână a audierilor în problema furtului miliardului din sistemul bancar.

Ar mai fi de adăugat că în această săptămână socialiştii au depus o sesizare, la Curtea Constituțională, cu privire la problema vaccinării, cerând anularea punctului din lege ce prevede vaccinarea obligatorie, drept cerință la admitere la studii.

Tot în această săptămână, Președintele PSRM, Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó, cu care a discutat chestiuni de actualitate.

Toate acestea arată că PSRM şi personal Zinaida Greceanîi au avut o săptămână extrem de încărcată, dar care a poziţionat bine formaţiunea – lucru important în perspectiva următoarelor alegeri parlamentare.

TRIBUNA precizează: Zinaida Greceanîi s-a născut pe data de 7 februarie 1956 în satul Metalist, regiunea Tomsk, Federația Rusă. A absolvit Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău și Universitatea de Stat din Chișinău, unde s-a specializat în domeniul economic și financiar. În perioada 1974-1991 a lucrat în cadrul Direcției financiare Briceni în funcția de contabil superior, inspector superior, inspector-revizor superior și apoi șef al secției bugetare. Din anul 1991 și până în anul 1994 a fost șef al secției bugetare, șef-adjunct al Direcției economico-financiare Briceni, vicepreședinte-interimar al Comitetului Executiv al raionului Briceni, șef-interimar al Direcției raionale financiar-economice. Din anul 1994 a lucrat în cadrul Ministerului Finanțelor în calitate de șef-adjunct al Direcției generale pentru elaborarea și analiza bugetului și șef al secției bugetelor locale a Departamentului bugetului (1994-1996), apoi – în funcția de șef al Direcției generale pentru elaborarea și sinteza bugetului și director al Departamentului bugetului (1996-2000). În anul 2000 a fost numită în funcția de viceministru al Finanțelor, iar apoi în anul 2001 devine prim-viceministru al Finanțelor. La data de 8 februarie 2002, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin este numită în funcția de ministru-interimar al Finanțelor, iar la 26 februarie 2002 devine ministru al Finanțelor. La data de 19 aprilie 2005 Zinaida Greceanâi este numită în funcția de ministru al Finanțelor în al doilea Guvern format de către Vasile Tarlev. A candidat, în calitate de reprezentantă a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, pentru funcția de Primar general al municipiului Chișinău la alegerile municipale anticipate din 10 iulie și 24 iulie 2005, dar ambele scrutine nu au fost validate din cauza prezenței scăzute la vot. Printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin la data de 10 octombrie 2005, Zinaida Greceanîi este eliberată din funcția de ministru al Finanțelor și numită în funcția de prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova. Pe data de 21 martie 2008 a fost desemnată pentru funcția de Prim-ministru, iar pe data de 31 martie 2008 Guvernul său primește votul de încredere al Parlamentului. Guvernul condus de Zinaida Greceanîi și-a dat demisia la 4 mai 2009, dar la 3 iunie 2009 ea a fost din nou nominalizată pentru postul de Prim-ministru. Noul Guvern a fost votat de către Parlament la 10 iunie 2009. Cabinetul de miniștri sub conducerea ei a activat până la finele lunii septembrie 2009. În 2009 Zinaida Greceanâi a candidat la funcţia de Preşedinte al RM, dar nu i-a ajuns un singur vot pentru a o ocupa (al 61-lea). În acelaşi an ea a devenit deputat din partea PCRM. Pe 4 noiembrie 2011 Zinaida Greceanîi, împreună cu Igor Dodon și Veronica Abramciuc, au părăsit fracțiunea PCRM din Parlament. În alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 Zinaida Greceanâi obţine un nou mandat de deputat, candidând din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, iar pe data de 18 decembrie 2016 a fost aleasă Președintă a PSRM.

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2018”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...