[ X ]
Editorial20 Septembrie 2018 06:30

Ce se ascunde în spatele propulsării Silviei Radu în Guvern

Decizia de a o promova pe Silvia Radu în funcţia de ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a dat naştere mai multor presupuneri, care circulă prin cercurile politice, deşi declaraţii la această temă nu se fac. Cel puţin, deocamdată. În rândurile de mai jos ne vom referi la aceste presupuneri. 

Primul posibil scenariu – Silvia Radu a fost promovată în funcţia de ministru pentru a avea o platformă puternică de promovare a imaginii sale în continuare, iar această imagine ar urma să fie folosită de Partidul Democrat în alegerile parlamentare. Nu este exclus că Silvia Radu va candida în una din circumscripţiile din capitală (dat fiind faptul că a participat la precedentele alegeri ale primarului de Chişinău şi are un rating anume), după cum nu este exclus nici faptul că va fi inclusă în lista PD pentru a asigura transferul rating-ului său din capitală (de circa 17%) către această formaţiune.

Al doilea posibil scenariu – Silviei Radu i s-a oferit această funcţie pentru a fi permanent în atenţia opiniei publice şi pentru a-şi păstra rating-ul în eventualitatea în care va candida din nou pentru funcţia de primar al capitalei în alegerile de anul viitor. În acest caz, eforturile Silviei Radu în funcţia de ministru se vor concentra în mare parte pe Chişinău, deoarece aici e electoratul pe care-l ţinteşte.

Al treilea posibil scenariu – Silvia Radu e pregătită pentru funcţia de Prim-ministru, în eventualitatea în care PD va rămâne la putere într-o formă sau alta (de sine stătător sau în coaliţie cu cineva). Însă, pentru a fi percepută ca un bun candidat la funcţia de Prim-ministru ea trebuie să dovedească că are capacitatea de a gestiona eficient domeniul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Apropo, aceste trei componente ocupă un loc aparte în politicile oricărui Executiv şi nu ar fi de mirare dacă viitorul Premier ar veni anume din respectivele domenii.

Totodată, trebuie de menţionat că probabilitatea rămânerii PD-ului la putere este una extrem de redusă şi în alte analize la temă am explicat de ce.

Nu este exclus şi un „mix” al tuturor acestor scenarii. Adică, acum sarcina de bază era propulsarea Silviei Radu într-o funcţie vizibilă, care i-ar permite să-şi păstreze rating-ul personal, ulterior ea urmând să fie aruncată iniţial în lupta ce se va da în alegerile parlamentare, apoi în lupta din perioada postelectorală, iar în final să ajungă să fie din nou încadrată în lupta pentru Primăria capitalei. Totul e posibil. Nu ne rămâne decât să urmărim evoluţia evenimentelor din continuare şi să facem concluziile de rigoare.

www.coment.md

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...