[ X ]
Editorial15 Septembrie 2018 07:00

De la aprilie 2009 până la aprilie 2019

Se vede că luna aprilie are o influenţă oarecare asupra politicii din Republica Moldova. Or, în această lună, de regulă au loc evenimente politice de maximă importanţă, iar deseori chiar şi răsturnări radicale de situaţie. De acest lucru ne putem convinge făcând o scurtă incursiune în istoria politică a RM. Iată doar câteva date relevante în context:   

– Pe 8 aprilie 1994 coaliția majoritară din Parlament a ratificat acordurile CSI;
– Pe 5 aprilie 1994 a fost votat cel de-al doilea Guvern în frunte cu Andrei Sangheli;
– Pe data de 4 aprilie 2001, Vladimir Voronin a fost ales Președinte al Republicii Moldova și reales în această funcție pe data de 4 aprilie 2005;
– Pe 11 aprilie 2001, prin decretul Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, Vasile Tarlev a fost desemnat în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru și autorizat să întocmească programul de activitate și lista Guvernului și să le prezinte Parlamentului spre examinare;
– Pe 19 aprilie 2001, noul guvern în frunte cu Tarlev primește votul de încredere acordat de Parlament. De asemenea, a fost aprobat și programul de guvernare, intitulat „Renașterea economiei – renașterea țării”;
– Pe 8 aprilie 2005, prin decretul Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, Vasile Tarlev este desemnat în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru și este autorizat să întocmească programul de activitate și lista Guvernului și să le prezinte Parlamentului spre examinare;
– Pe 19 aprilie 2005, noul Guvern în frunte cu Vasile Tarlev primește votul de încredere acordat de Parlament prin voturile celor 56 de deputați comuniști (din 101 parlamentari). De asemenea a fost aprobat și programul de guvernare, intitulat „Modernizarea țării – bunăstarea poporului”.
– Pe 5 aprilie 2009 în RM au loc alegeri parlamentare. Partidul Comuniştilor obţine 49.48%, 60 mandate, Partidul Liberal – 13.13%, 15 mandate, Partidul Liberal Democrat – 12.43%, 15 mandate şi Alianţa „Moldova Noastră” – 9.77%, 11 mandate.
– Pe 7 aprilie 2009, mii de protestatari, în mare parte tineri, au protestat la Chișinău, acuzând guvernul comunist de fraude electorale. Protestele au degenerat în violenţe, iar sute de tineri au fost reținuți de poliție și maltratați în comisariate.
– Pe 22 aprilie 2013, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul privind asigurarea interimatului funcției de Prim-ministru de către Vlad Filat. De asemenea, decizia CC de facto l-a lipsit pe Vlad Filat de posibilitatea de a mai candida la funcția de Prim-ministru.
– Pe 23 aprilie 2013 – Iurie Leancă a fost numit Prim-ministru interimar al Republicii Moldova prin decretul Președintelui Nicolae Timofti.

Desigur, pot fi invocate şi o mulţime de alte exemple, care să arată că luna aprilie este una crucială pentru politica din Republica Moldova, dar şi cele de mai sus sunt suficiente pentru a ne duce la gândul că în aprilie 2019 vom asista la noi schimbări politice majore. De acest lucru ne convinge un simplu calcul: alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 24 februarie 2019; de regulă, mandatele deputaţilor se validează în decurs de circa o lună de la alegeri, adică ajungem la finele lui martie; mai durează o săptămână – două până la convocarea noului Parlament în prima şedinţă, deci ajungem din nou în aprilie.

Acum, despre posibila configuraţie politică a noului Parlament – aici pot fi doar două scenarii posibile: 1) Cei care guvernează ţara din 2009 până în prezent nu au cum să rămână la putere pe căi legale, dat fiind starea în care au adus RM. Concluzia logică este că alegătorii vor opta pentru o nouă guvernare. 2) Dacă cei ce guvernează ţara din 2009 până în prezent vor recurge din nou la şiretlicuri, vor fenta legea şi bunul simţ şi, prin şantaj, corupere, prin alte metode murdare, îşi vor încropi o nouă majoritate parlamentară, situaţia politică internă din RM poate scăpa de sub control, nefiind excluse nici scenarii de genul celui din 7 aprilie 2009. Guvernarea nu trebuie să se îmbete cu apă chioară şi, judecând după protestele opoziţiei pro-europene, să considere că în RM nu ar exista potenţial protestatar. Acesta este, numai că e „în aşteptare”, cetăţenii sperând că vor scăpa de actuala putere prin alegeri. Dacă însă alegătorii se vor vedea din nou minţiţi, nimeni şi nimic nu-i va mai putea opri să-şi ia ţara înapoi, recurgând la orice metode. Prin urmare, finalul oricum va fi acelaşi – o nouă guvernare.

Dat fiind cele menţionate mai sus, e logic să presupunem că în aprilie 2019 se va încheia o perioadă mare (de zece ani) din istoria RM (poate cea mai neagră perioadă). Va fi finalul unui traseu pe care istoricii l-ar putea defini ca: „Din aprilie 2009 până în aprilie 2019”. Iar din aprilie 2019, va începe o nouă eră politică. Cum concret va arăta aceasta, urmează să vedem.

www.coment.md 

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...