[ X ]
Exclusiv14 Septembrie 2018 15:00

Consilier prezidenţial despre guvernare: Ori ei nu cunosc istoria, ori nu respectă simbolurile noastre istorice

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, consilierul în domeniul educației, culturii și cercetării al Președintelui Republicii Moldova, Corneliu Popovici, a fost întrebat ce acţiuni au fost făcute până în prezent dedicate anului lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

El a amintit că, în iulie 2017, prin decretul Președintelui RM, Igor Dodon, anul 2018 a fost declarat – Anul Ștefan cel Mare și Sfânt şi această decizie a fost luată ca urmare a consultărilor cu mai mulți reprezentanți ai mediului academic, dar și cu societatea civilă.

„Scopul este de a consolida societatea noastră, făcând referință la Ștefan cel Mare și Sfânt, care este un simbol al statalității moldovenești, un simbol al unității poporului Moldovei, al independenței, al consolidări societății și a statului nostru”, a menţionat consilierul.

Potrivit lui, „prin decizia șefului statului, a fost creată o Comisie de stat din care urmau să facă parte reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, ai mediului academic și științific”. „Au avut loc câteva ședințe la care am elaborat un Plan de activități pentru anul 2018. Spre marele nostru regret, la niciuna din aceste ședințe nu s-au prezentat nici reprezentanții Guvernului și nici ai majorității parlamentare. Apare întrebarea: Aceste persoane sunt împotriva consolidării societății moldovenești în jurul acestui simbol național al nostru – Ștefan cel Mare și Sfânt sau ei nu cunosc istoria?! Ei au ignorat invitaţia să participe și, respectiv, este practic un blocaj total din partea Guvernului în ceea ce privește realizarea planului de acțiuni. Totuşi acțiunile care au fost incluse în plan sunt realizate atât la nivel central (Chișinău), cât și la nivel raional: școli, biblioteci, primării, dar și în unele ambasade. Aceste acțiuni se realizează în marea măsură datorită sprijinului venit din partea oamenilor de bună credință, în baza voluntariatului pe care-l manifestă persoanele ce țin la istoria noastră, la tradiții și la memoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt”, a comunicat Corneliu Popovici.

El a menţionat că, „pe parcursul anului 2018, au fost realizate mai multe activități și anume: a fost turnat un film în trei episoade consacrat istoriei Moldovei, au fost editate mai multe materiale, au fost desfășurate un șir de conferințe științifico-practice atât al nivel de instituții superioare, cât și la nivel de școli”.

„Tot în acest an au fost bătute și monede de 1, 2, 5 și 10 lei cu simbolistica dinastiei lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Clar lucru, aceasta nu este nemijlocit legat de planul nostru, dar este o coincidență fericită că au apărut în 2018. Pe aceste monede sunt simbolurile Moldovei istorice, cât și simbolurile de pe blazonul dinastic al lui Ștefan cel Mare. De asemenea, în perioada respectivă, Președinția, Consiliul Societății Civile de pe lângă Președintele RM au formulat un șir de inițiative legislative. Printre ele este declararea datei de 2 februarie – Ziua statalității Moldovei, dar și oficializarea Drapelului istoric al Moldovei. Este drapelul sub flamura căruia Ștefan cel Mare și Sfânt își apăra țara. Cu părere de rău, aceste inițiative legislative, dar și altele iarăși nu au fost susținute de majoritatea parlamentară. Explicația nu este clară – or ei nu cunosc istoria, or nu respectă simbolurile noastre istorice. Au fost desfășurate și un șir de concursuri pentru copii (artă), iar acum este în derulare un concurs de folclor”, susţine consilierul.

El a menționat că, „pe parcurs, au apărut și unele inițiative venite din partea anumitor cetățenii ai țării noastre, care au dorit, prin activitatea și acțiunile lor, să contribuie la amplificarea acțiunilor ce țin de acest an”, iar drept exemplu a invocat „lucrarea unui tânăr care a scris o operă istorico-artistică și care a fost publicată pe parcursul anului 2018”.

Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA mâine.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...