[ X ]
Breaking news21 August 2018 15:20

Premieră în istoria Republicii Moldova, de Ziua Independenței! Ce și-a propus Președintele Dodon

În ajunul Zilei Independenței Republicii Moldova, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a lansat o serie de întrevederi cu mai mulți funcționari de stat şi persoane publice cunoscute, care au contribuit la dezvoltarea ţării.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a declarat că, astăzi, a avut loc prima întrevedere – cu conducătorii comisiilor de profil ale Consiliului Societăţii Civile de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

„Am făcut un schimb amplu de opinii pe marginea celor mai actuale probleme ce ţin de politica internă şi externă a țării, de educaţie, cultură ş.a. Preşedinţii de comisii au prezentat bilanțul preliminar al activităților efectuate pe parcursul anului 2018, declarat Anul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. De asemenea, au fost trasate sarcinile ce urmează a fi îndeplinite până la finele anului curent. În următoarele zile, până la Ziua Independenţei, voi mai avea întrevederi cu preşedinţii organizaţiilor etno-culturale din Republica Moldova, cu foştii preşedinţi şi judecători ai Curţii Constituţionale”, a precizat Dodon.

Șeful statului a mai spus că, pe data de 27 august, i-a invitat pe toţi preşedinţii, prim-miniştrii şi preşedinţii Parlamentului, care au fost la guvernare din momentul obţinerii independenţei țării, în anul 1991. „Un atare gest fiind o premieră în istoria Republicii Moldova”, a adăugat Dodon.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...