[ X ]
Important12 August 2018 14:00

Omul Săptămânii: Ruslan Codreanu, primar interimar al municipiului Chişinău

După o perioadă în care a dat senzaţia că se familiarizează cu situaţia din diverse domenii de activitate în municipiul Chişinău, Ruslan Codreanu îşi face simţită tot mai mult prezenţa la cârma capitalei. Inclusiv, acest lucru s-a văzut şi în această săptămână.

Chiar în debutul săptămânii, el şi-a invitat subalternii la o excursie matinală. Iar destinaţia s-a dovedit a fi o gunoişte care a apărut pe teritoriul municipiului (la Truşeni) şi care riscă să devină o nouă bombă ecologică. Nu este exclus că, anume datorită acestei intervenţii prompte, situaţia legată de această gunoişte să fie soluţionată încă până a deveni o mare problemă.

Tot în această săptămână, Ruslan Codreanu a deconspirat schemele abuzive în baza cărora în grădiniţe au fost instalate hote ce nu pot fi folosite. El s-a angajat să ţină la control personal problema respectivă.

Tot în această săptămână, Ruslan Codreanu a transmis un mesaj clar că nu mai are de gând să repete greşelile anterioare la capitolul comunicare, ceea ce dă motiv să presupunem că, din acest punct de vedere, în perioada imediat următoare vom vedea cu totul altă abordare.

Într-un cuvânt, dacă Ruslan Codreanu va continua în acelaşi tempou ca şi în această săptămână, în scurt timp am putea asista la apariţia unui nou jucător serios în viaţa publică din RM.

TRIBUNA precizează: Ruslan Codreanu s-a născut pe data de 15 octombrie 1980. A studiat la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, România, în perioada 1998-2002. Are diplomă de licență în istoria și economia Uniunii Europene. Apoi a studiat la Hertie School Of Governance, Berlin, Germania, în perioada 2013-2014. Are diplomă de Master executiv în Management Public. Din martie 2004 până în martie 2008 a activat la Ministerul Economiei și Comerțului al R. Moldova. A ocupat mai multe funcţii: Specialist în Direcția ajustări economice în procesul de integrare europeană (2004-2005), Specialist principal în Direcția ajustări economice în procesul de integrare europeană (2005-2006), Șef-adjunct al Direcției ajustări economice în procesul de integrare europeană (2006-2007), Şef al Direcției ajustări economice în procesul de integrare europeană (2007-2008). Din martie 2008 până în martie 2015 a activat la Cancelaria de Stat a Guvernului Republicii Moldova, din ianuarie 2013 fiind şef al Direcției generale coordonarea politicilor, a asistenței externe și reforma administrației publice centrale. Din iulie 2015 până în noiembrie 2017 a fost consilier municipal în  Consiliul municipal Chişinău, președintele fracțiunii PPEM. Totodată, din martie 2015 a activat şi în cadrul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, fiind moderator reformarea sistemului public şi expert în reforma Primăriei mun. Chișinău. Din noiembrie 2017 este viceprimar al municipiului Chişinău, iar în acest an a devenit primar interimar.

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...