[ X ]
Breaking news11 August 2018 14:00

Noua strategie a guvernării sau care e segmentul de electorat ţintit de PD

Constrânsă de răcirea relaţiilor cu Uniunea Europeană şi SUA, dar şi având relaţii ostile cu Rusia, guvernarea este nevoită să identifice alte soluţii pentru atragerea electoratului, decât cele ce se încadrează în tradiţionala delimitare a alegătorilor după principiul geopolitic: pro-Est şi pro-Vest. Misiunea PD este cu atât mai dificilă cu cât, în ultimii ani, a depus eforturi considerabile pentru a se afirma ca partid pro-european, pentru a-şi atrage susţinerea partenerilor europeni, dar şi simpatia electoratului pro-european din Moldova.

Urmărind acţiunile guvernării, ajungem la concluzia că aceasta e perfect conştientă de situaţia în care a nimerit. Mai mult ca atât, se pare că guvernarea are o strategie clară în baza căreia şi acţionează, încercând să ajungă la inima alegătorului din Moldova, iar aceasta strategie (se vede cu ochiul liber) are la bază o amplă cercetare sociologică (nu din cele ce se fac publice pentru manipularea cetăţenilor, ci din cele despre care, de regulă, se zice că sunt de uz intern). De fapt, guvernarea nici nu a trebuit să identifice careva „formulă magică”, ci a mers pe cea recomandată în manualele de specialitate, care spune că în astfel de situaţii se analizează minuţios aşteptările alegătorilor şi situaţiile care-i deranjează cel mai mult şi se vine cu soluţiile de rigoare.

Dincolo de nemulţumirea generală faţă de direcţia în care se mişcă lucrurile în ţară, pe moldoveni îi deranjează în primul rând corupţia. Însă corupţia este un termen prea general, care trebuie abordat mult mai detaliat, dacă se doreşte obţinerea unor beneficii electorale. Dacă urmăm această logică, ajungem la concluzia că cea mai dureroasă pentru cetăţeni este corupţia din sistemul medical. Când ai probleme de sănătate, nu ai altă alternativă decât să faci ceea ce îţi cere medicul. Iar dacă medicul îţi cere bani, îi dai. Nu ai – te împrumuţi, dar cu sănătatea nu e de glumă. Astfel, practic nu există cetăţean, care să nu fi trecut prin această procedură singur sau cineva din cei pe care-i cunoaşte. Ştiind de acest lucru (care, probabil, a reieşit şi din anumite cercetări sociologice), guvernarea a pornit lupta cu corupţia în medicină. În ultima perioadă am văzut mai mulţi medici reţinuţi, am văzut sume astronomice sechestrate, am văzut scheme deconspirate etc. Guvernarea s-a pliat perfect pe o mare nemulţumire din societate şi, probabil, mulţi dintre cei ce au fost impuşi de medici să treacă prin schemele corupţionale ale sistemului acum se simt într-un fel, răzbunaţi. Rămâne să vedem dacă aceasta le va influenţa şi opţiunea de vot.

Exact aşa s-a întâmplat şi în cazul schemelor corupţionale cu implicarea celor ce erau responsabili sau furnizau produse alimentare în grădiniţe (cum să nu te sensibilizeze monstruozităţile care se comit în raport cu copilaşii!), şi în cazul schemelor puse la cale de cei ce monitorizează traficul rutier şi aplică amenzi (sute de mii de cetăţeni au avut de suferit de pe urma lor şi acum probabil aplaudă guvernarea), şi în cazul avocaţilor corupţi (câţi oameni au fost storşi de bani de aceşti pretinşi apărători ai legalităţii!) etc.

Alte mari nemulţumiri ale cetăţenilor (care, probabil, tot au fost identificate în baza unor cercetări sociologice) au ţinut de închiderea şcolilor. Şi guvernarea a dat indicaţie ca acestea să nu mai fie închise, iar unele – chiar redeschise.

Încă o mare aşteptare a ţinut de presiunea fiscală pe mediul de afaceri şi pe cetăţeni. Guvernarea s-a străduit să-i facă faţă, inclusiv prin adoptarea politicii bugetare şi fiscale pe anul viitor.

O altă aşteptare a cetăţenilor ţine de asigurarea cu spaţiu locativ şi aici guvernarea a venit tocmai cu trei programe – Prima Casă – I, Prima Casă – II şi Prima Casă – III.

Încă o aşteptare ţine de condiţiile precare de pregătire a sportivilor, dar şi de lipsa unui loc adecvat pentru desfăşurarea competiţiilor sportive. După identificarea acestei aşteptări, a apărut proiectul Chişinău Arena.

O altă aşteptare a cetăţenilor (care e veche de când e statul independent Republica Moldova) ţine de starea drumurilor. Şi iată că guvernarea a lansat programul „Drumuri bune pentru Moldova”.

Încă o mare aşteptare ţine de preţuri şi tarife. Şi iată că tarifele la gazele naturale au scăzut, preţurile la carburanţi au fost „îngheţate” pentru câteva luni etc.

Pot fi invocate o mulţime de alte exemple, dar şi aşa e clar că avem de a face cu o strategie bine gândită a guvernării, care are la bază ample studii sociologice privind aşteptările cetăţenilor şi care ţinteşte un segment anume de electorat. Iar acest segment este unul destul de larg – de la dreapta până pe stânga. Cine nu şi-ar dori ca toate problemele menţionate mai sus să fie soluţionate? Mai toţi, indiferent de opţiune politică sau viziune geopolitică.

Deci, putem deduce că guvernarea implementează un experiment electoral fără precedent în Moldova, în cadrul căruia oamenilor li se propune (neoficial, desigur) să facă abstracţie de viziuni geopolitice şi chiar de viziuni politice şi să se orienteze strict pe beneficiile materiale pe care le pot obţine. E o abordare destul de interesantă. Să vedem cu ce se va termina experimentul…

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online