[ X ]
Important6 August 2018 14:56

Andrei Năstase, la București: Principala calitate a unui om politic este capacitatea de a renunța la sine în numele țării și al oamenilor

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a participat, la 4 august curent, la Consiliul Naţional al PNL România, la Palatul Parlamentului de la București.

După cum comunică TRIBUNA, Andrei Năstase a mers în calitate de invitat special și a ținut și un discurs.

„Sunt onorat să mă aflu aici și vreau să remarc responsabilitatea cu care ați ales să tratați următorii doi ani de activitate, dar, în principal, următoarele evenimente electorale. PNL este principalul partener al forțelor pro-europene, pro-românești, democratice și antioligarhice din Republica Moldova. Profit și de acest prilej pentru a vă mulțumi pentru sprijinul plenar pe care îl acordă PNL, cei mai de succes primari ai României, personal – președintele Ludovic Orban, în campania electorală de la Chișinău, când, uniți, solidari, am învins forțele oligarhice și pro-ruse. Vă mulțumesc pentru sprijinul plenar oferit atunci când guvernarea oligarhică de la Chișinău a decis să anuleze democrația și prin intermediul unei justiții aservite a decis să ne priveze de un mandat obținut legitim, democratic, într-o luptă fără precedent în RM, într-o luptă în care puțini sperau că vom avea victorie. Împreună am reușit!”, a declarat Andrei Năstase, adresând mulțumiri pentru „sprijinul culminat cu o Rezoluție a Parlamentului European, o rezoluție în care un aport aparte l-a avut PNL prin reprezentanții în Parlamentul European”.

Totodată, politicianul a subliniat că la Chișinău se întâmplă „lucruri foarte grave” și că, „atunci când democrația este anulată, este ucisă, rezistența este o datorie”.

„Ca și avocat de vocație, ca și activist civic, ca și om politic, am învățat că pentru a învinge în numele oamenilor, în numele țării, este nevoie de o calitate – capacitatea de a renunța la sine în beneficiul țării și al oamenilor. „O țară se iubește – nu se stăpânește”, a adăugat Năstase.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce rezultat credeţi că vor da protestele opoziţiei pro-europene?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online