[ X ]
Editorial5 August 2018 07:00

S-o facem pe proştii până la capăt: anti-proteste la anti-proteste!

Urmăresc cu atenţie ceea ce se întâmplă în ultimul timp şi, cu riscul de a jigni pe cineva, voi spune că tot mai mult mă conving cât de proşti suntem noi, locuitorii dintre Prut şi Nistru, continuând să stabilim anti-recorduri la nivel mondial. Astfel, după ce am devenit prima ţară de pe glob care a demonstrat întregii lumi că, chiar dacă organizăm alegeri, voinţa poporului oricum nu se respectă (a contat oare ce au votat oamenii în parlamentarele din 2014 şi în alegerile primarului capitalei din 2018!?), acum putem deveni şi prima ţară pretins democratică care va nega protestele ca formă de exprimare liberă a unei poziţii, a unei opinii.

Pe lângă alegeri, protestele sunt probabil cea mai democratică formă de exprimare a voinţei oamenilor şi un instrument eficient de presiune pentru a menţine un minim nivel de democraţie, de normalitate. Acest lucru îl înţeleg în orice stat ce se pretinde democratic şi, dacă se respectă caracterul paşnic al protestelor, nimeni nu-i împiedică pe oameni să-şi exprime voinţa pe această cale. Iată că Moldova devine prima ţară pretins democratică în care nu mai este tolerat nici măcar protestul paşnic ca formă de exprimare democratică.

Tot mai des vedem la protestele opoziţiei pro-europene anti-protestatari, care vin să-şi exprime nemulţumirea… pentru că cineva, care are altă opinie, a organizat un protest. Nu ştiu dacă aceşti anti-protestatari îşi dau seama de ceea ce fac şi cât de jalnic (ca să nu zic greţos) arată dintr-o parte ceea ce fac ei. Orice ar spune ei, e clar că în stradă nu i-a scos faptul că nu ar fi de acord cu punctul de vedere al protestatarilor. Şi până acum s-au organizat o mulţime de proteste, inclusiv de către opoziţia pro-europeană, dar ele nu au deranjat alţi cetăţeni. Diferenţa e că acum suntem foarte aproape de alegerile parlamentare ordinare, care pot fi marcate de mişcarea protestatară, dar şi mai aproape suntem de protestul anunţat pentru data de 26 august, care poate juca un rol decisiv în stabilirea regulilor de joc pentru noul sezon politic. De aceea cineva îşi doreşte să reducă din amploarea şi importanţa protestelor, să arate că există nu doar contestatari ai puterii, ci şi fani ai acesteia.

Nu vreau să-i ofensez deloc pe cei care „anti-protestează” şi nici nu le neg dreptul de a-şi exprima poziţia. Dacă atât de mult îi deranjează protestele opoziţiei pro-europene nu au decât să-şi organizeze propriile acţiuni publice, să vină cu demersuri publice, să recurgă la alte acţiuni democratice şi civilizate. Repet: CIVILIZATE! Pentru că ceea ce fac ei numai acţiuni civilizate nu pot fi numite. Chiar şi pentru un neiniţiat în ale politicii e clar că scopul aşa-numitelor anti-proteste este nu de a face public un punct de vedere, o poziţie, ci de a intimida protestatarii ce au ieşit în stradă la îndemnul dreptei pro-europene. Dacă nu era aşa, aceste acţiuni se organizau altă dată şi în altă parte, dar nu s-ar fi materializat sub forma unor sudalme, înjurături etc.

Nu ştiu ce cred politicienii (de oricare orientare politică ar fi ei), dar eu consider că s-a mers mult prea departe. Or, noi avem de a face nu doar cu o tentativă de răfuială politică care-i are drept ţintă pe Maia Sandu şi pe Andrei Năstase, ci cu un atentat la unul din drepturile democratice fundamentale – cel de a protesta. Prin astfel de acţiuni e violată democraţia în cel mai pervers mod, fără a se lua în calcul ce urmări grave poate avea un astfel de comportament iresponsabil.

Sunt departe de gândul că acest material îi va determina pe cei ce stau în spatele anti-protestelor să-şi revadă poziţiile. Ei au interesele lor de moment şi nu le pasă de impactul acţiunilor lor asupra democraţiei în RM. De aceea, cred că circul va continua şi nu exclud că absurdul poate ajunge la limite pe care acum cu greu ni le putem imagina. Spre exemplu, nu exclud că ne-am putea pomeni deja cu altă mişcare cu caracter de masă: proteste împotriva anti-protestelor organizate împotriva protestelor. Adică, un fel de anti-proteste la anti-proteste. S-o vedem şi pe asta şi, credeţi-mă, nimeni nu se va mai mira de nimic, căci oricum suntem proştii de care râde toată Europa.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2018”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...