[ X ]
Exclusiv16 Iulie 2018 07:00

Riscurile la care e supusă dreapta pro-europeană din Moldova

Dreapta pro-europeană din Moldova poate comite un şir de greşeli care-i pot afecta şansele electorale. Aceste potenţiale greşeli au fost incluse de TRIBUNA într-un clasament convenţional.    

Prima greşeală ar fi să piardă contactul cu realitatea. „Este un risc cât se poate de real. Fiind pe val (după cum menţionasem mai sus), liderii dreptei pro-europene pot lesne pierde capacitatea de a evalua corect situaţia şi de a se poziţiona potrivit pentru a obţine maximum de dividende politice. Este foarte important ca acei ce consultă dreapta pro-europeană să-i monitorizeze atent şi, dacă va fi cazul, să-i întoarcă periodic cu picioarele pe pământ”, se spune în materialul citat.

A doua greşeală ar fi să respingă categoric alte partide pro-europene. „Deja se aud unele supărări din tabăra liberală (ex. declaraţiile lui Dorin Chirtoacă), dar şi din cea liberal-democrată (ex. declaraţiile lui Victor Roşca), care nu fac bine dreptei pro-europene în general. Nu este obligatoriu ca toate partidele pro-europene să meargă împreună în următoarele alegeri parlamentare, dar nu trebuie de admis ca relaţiile dintre ele să degradeze astfel încât să fie afectat rezultatul final”, notează sursa.

A treia greşeală ar fi să se certe între ei. „Unii experţi cred că certurile între acei ce reprezintă dreapta pro-europeană unită pot interveni în momentul în care vor demara discuţiile asupra candidaturilor concrete la funcţia de deputat. De aceea, acest exerciţiu va fi un adevărat test de maturitate politică pentru dreapta pro-europeană”, se mai spune în material.

Notă: Varianta integrală a clasamentului poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea 

Sondaj

  • Ce rezultat credeţi că vor da protestele opoziţiei pro-europene?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online