[ X ]
Exclusiv13 Iulie 2018 06:00

Trei scenarii care se discută în contextul datei alegerilor parlamentare

Există minimum trei variante care se discută de către putere în ceea ce ţine de stabilirea datei alegerilor parlamentare. Despre aceasta reporterului TRIBUNA i-au comunicat surse bine informate care au solicitat anonimatul.

Primul scenariu presupune că alegerile parlamentare vor avea loc în toamna anului curent, cel mai probabil la finele lunii noiembrie. Cel de-al doilea scenariu presupune că alegerile parlamentare vor avea loc în luna februarie a anului viitor. Cel de-al treilea scenariu presupune comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale generale, ele urmând să aibă loc în prima jumătate a anului viitor, însă aici există o serie de neconcordanţe juridice, asupra cărora juriştii lucrează la moment.

„Pe care din aceste scenarii se va merge, nu e clar, dar cert este că toate se discută”, au mai menţionat sursele.

TRIBUNA amintește: Ieri, în cadrul unor declarații de presă, fiind întrebat despre data alegerilor parlamentare, Speakerul Andrian Candu a spus că alegerile vor fi fixate de Parlament, în perioada când sunt prescrise de lege.

„Legea spune că perioada de alegeri se face în 3 luni de zile de la expirarea mandatului actualului Parlament. Mandatul actualului Parlament expiră pe data de 30 noiembrie curent, respectiv 1 decembrie – 1 martie este perioada în care se va fixa alegerile. Decizia o va lua Parlamentul, probabil foarte curând, de aceea – răbdare”, a  punctat el.

Totodată, fiind întrebat care sunt șansele ca alegerile să se desfășoare în 2018, Candu a răspuns: „De ce întrebați despre 2018 sau 2019?! Ce relevanță are? V-am dat perioada de termen care este prescrisă de lege și Parlamentul este obligat ca până la 60 zile la alegeri să ia decizia în privința organizării alegerilor. De aceea, timp este, decizia politică va fi, lucrurile se vor clarifica foarte și foarte curând. Decizia va fi luată din timp, astfel încât să fie suficient timp de pregătire”.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...