[ X ]
Breaking news11 Iulie 2018 16:56

Premierul Filip: Cine a încălcat, să răspundă

Premierul Pavel Filip a cerut astăzi, în debutul ședinței Guvernului, ministrei Sănătății, Muncii Protecției Sociale și Familiei, Svetlana Cebotari, să se adreseze Centrului Național Anticorupție și Procuraturii Anticorupție pentru investigații, după ce, pe o rețea de socializare, un doctor a semnalat niște nereguli în unele spitale municipale.

După cum informează TRIBUNA, Premierul Filip a spus că, prin această postare, se vine cu acuzații împotriva administrației spitalelor și doctorilor, precum că au pus diagnosticări incorecte la copii, pentru a obține mai mulți bani de la Casa Națională pentru Asigurări Medicale.

„Am văzut care este și reacția ministerului că a creat o comisie, care va investiga acest caz. Îmi ridică semne de întrebare, de ce se limitează doar la o postare pe Facebook. În primul rând, toți cei care văd că sunt neregulii trebuie să meargă la CNA și PA și să spună acest lucru. Nu în ultimul rând, trebuie să informeze instituțiile sau autoritățile statului care sunt responsabile de acest domeniu. De aceea, nu vreau să așteptăm analiza acestei Comisii, dacă nu s-a adresat dl. doctor, vă rog, doamnă ministră să vă adresați dvs. la CNA și PA să vină ei cu claritate. Dacă s-au făcut asemenea declarații, atunci cu certitudine se cunosc care sunt aceste cazuri, aceste nume, care ipotetic ar fi putut să facă asemenea încălcări”, a spus Premierul.

Premierul a spus că nu crede că toți doctorii sunt de maniera în care se pretinde a crea niște percepții în societate. „Am un respect deosebit față de toți cei care lucrează în acest domeniu. Nu este o muncă simplă și în toată această perioadă, chiar dacă nu au fost plătiți pe măsura muncii, oricum au făcut față provocărilor. De aceea, cu greu îmi vine să cred că toți doctorii admit asemenea încălcări. Să avem o claritate, dacă s-au făcut și s-au pus diagnosticări incorecte – să răspundă penal, dacă se răspândesc falsuri, la fel avem o problemă. Lucrul acesta trebuie să-l faceți chiar astăzi”, a precizat Filip.

La rândul său, vice-directorul CNA, Lidia Chireoglo, a spus că instituția deja s-a autosesizat.  „După ce a apărut postarea, directorul CNA, Bogdan Zumbreanu, a fost informat, iar astăzi la prima oră au fost date indicațiile de rigoare, a fost inițiată investigația. CNA va întreprinde toate acțiunile în limitele competenței sale. Ne-am autosesizat și lucrăm”, a informat ea.

În replică, Premierul a mulțumit. „De asemenea manieră și ministerul trebuie să procedeze de fiecare dată. Ajunge să avem comisii și investigații. Cine a încălcat, să răspundă”, a adăugat Premierul.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2018”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...