[ X ]
Exclusiv11 Iulie 2018 09:00

(ACUM UN AN) Vlad Plahotniuc – la incubatorului global de afaceri „1776” 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 11 iulie 2017.  

Conferinţa PDA 

Platforma „Demnitate și Adevăr” (PDA) a susţinut o conferinţă de presă în care a declarat că este „ținta unei campanii de denigrare fără precedent” şi a adus exemple concrete în acest sens.

Întrevederile lui Johannes Hahn cu politicieni din Moldova 

Johannes Hahn, Comisarul UE pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, fiind la Chişinău, a avut întrevederi cu: Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cu Premierul Pavel, dar şi cu Președintele Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase.

Întrevederile Preşedintelui cu ambasadorii 

Președintele țării, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Mohammad Beheshti Monfared, Ambasadorul Republicii Islamice Iran în Republica Moldova, cu reşedinţa la Kiev. De asemenea, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Hulusi Kilic, Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova.

Deputaţi găgăuzi – la Preşedinţie 

Președintele țării, Igor Dodon a avut o întrevedere cu un grup de deputați din Adunarea Populară a Găgăuziei În cadrul dialogului, părțile au discutat cele mai actuale probleme ce ţineau de autonomia găgăuză.

Întrevederea Premierului cu Ambasadorul SUA 

Prim-ministrului Pavel Filip l-a primit pe Ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit. Oficialii au trecut în revista principalele evoluţii ale dialogului dintre Republica Moldova şi partenerii de dezvoltare şi au efectuat un schimb de opinii privind implementarea reformelor.

Andrian Candu – la Ungheni 

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, aflat într-o vizită de lucru la Ungheni, a prezentat beneficiile sistemului tichetelor de masă oamenilor de afaceri din Zona Economică Liberă Ungheni. Antreprenorii au salutat inițiativa promovată în Parlament de Speaker.

Vlad Plahotniuc – la incubatorului global de afaceri „1776” 

Vlad Plahotniuc, Președintele PDM, aflat în vizită în SUA, a vizitat sediul incubatorului global de afaceri „1776”, o companie care sprijină mediul de afaceri din SUA. De asemenea, la New York, Președintele PDM o întâlnire şi cu administratorul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Achim Steiner.

Sursa: Almanahul politic – 2017  

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi în primul rând de la noul primar al capitalei?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online