[ X ]
Breaking news28 Iunie 2018 14:17

Președintele Parlamentului, în SUA: „Această vizită este istorică”

„Această vizită este una istorică luând în calcul componența și formatul în care se desfășoară, pentru că vine în susținerea proiectului de cooperare regională, lansat la Chișinău împreună cu Georgia și Ucraina, în fața provocărilor și riscurilor cu care ne confruntăm, inclusiv legat de securitate în raport cu Federația Rusă. Sunt bucuros că am fost auziți”, a declarat Președintele Parlamentului, Andrian Candu, la un eveniment organizat de American Foreign Policy Council (Consiliul american pentru politică externă) în Congresul SUA, informează TRIBUNA.

Andrian Candu a menționat că, în timpul întrevederilor avute, a primit mesaje de suport pentru tot ceea ce face Republica Moldova și celelalte state pentru a deveni într-o zi membre ale UE și state unde valorile democrației sunt la ele acasă.

„Astăzi, aici, am simțit ca niciodată suportul SUA. Suntem încurajați să continuăm cooperarea pe care am început-o la Chișinău între Moldova, Georgia și Ucraina. Ne va fi mai ușor împărtășind experiența să devenim într-o zi membri ai Uniunii Europene”, a spus președintele Parlamentului.

Andrian Candu a menționat că acest proiect este un bun început pentru a trasa noile interese și pentru a identifica soluții în regiune pentru diminuarea influenței Federației Ruse, inclusiv pe dimensiunea de combatere a propagandei, dezinformării, eliberarea teritoriilor ocupate și nu în ultimul rând – securitate energetică. În acest context, suportul deplin și activ al SUA este foarte important, a subliniat președintele Parlamentului, amintind că rezoluțiile în susținerea Moldovei din Congresul Statelor Unite, precum și votul de la ONU de săptămâna trecută sunt acte politice în baza cărora se formează acțiunile ulterioare ale politicii americane.

Cei trei președinți de Parlamente din Moldova, Georgia și Ucraina, susținuți de speakerul din Lituania și vicepreședintele Parlamentului Poloniei discută la Washington despre riscurile de securitate generate de prezența nesancționată a trupelor rusești în zonă, războiul hibrid, drepturile omului, securitatea energetică în Estul Europei, precum și reformele implementate și parcursul european al celor trei state.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce rezultat credeţi că vor da protestele opoziţiei pro-europene?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online