[ X ]
Breaking news22 Iunie 2018 15:00

PN: Această „nuntă” declanșată de regim după alegeri nu e nimic pe lângă „cumătria” care o așteaptă pe RM la alegerile parlamentare

Partidul Nostru (PN) consideră că justiția moldovenească a luat „o decizie fără de precedent privind nerecunoașterea alegerilor primarului general de Chișinău, călcând în picioare voința alegătorilor din capitală, iar regimul încă o dată a confirmat caracterul său criminal, antisocial și antidemocratic”.

După cum informează TRIBUNA, într-un comunicat de presă, PN a amintit că nu a participat la aceste alegeri cu un candidat propriu.

„Noi am îndemnat chișinăuienii să voteze împotriva tuturor candidaților care au fost susținuți de regim. Alegătorii capitalei și-au făcut alegerea, confirmând că, chiar și într-un stat capturat, poți nu doar să te opui bandiților de la guvernare, dar și să obții victorie asupra lor. Fiind incapabili să învingă într-o confruntare sinceră la alegeri, autoritățile nu au găsit nimic altceva decât să scuipe în fața chișinăuienilor și să anuleze rezultatele votării lor prin decizia a câțiva așa-numiți judecători. Este regretabilă și poziția PSRM și a președintelui Igor Dodon, care exact la țanc pentru autorități a depus acea cerere în instanță creând astfel premise „juridice” pentru anularea alegerilor. A câta oară, guvernarea i-a folosit pe socialiști pe post de „idioți utili”, iar aceștia, la rândul lor, au confirmat statutul lor de parteneri inferiori în tandemul PD-PSRM”, se spune în comunicat.

Potrivit lor, refuzând să recunoască rezultatele alegerilor primarului general al municipiului Chișinău, regimul a mers până în pânzele albe, demonstrând că este gata la orice pentru a-și păstra puterea.

„Încălcările fără de precedent a legalității și normelor democratice au loc în pofida faptului că au trecut deja patru ani din momentul semnării de către Moldova a Acordului de Asociere cu UE. Cetățenii Moldovei au fost asigurați că asocierea cu UE va contribui la fortificarea democrației și principiilor statului de drept, ceea ce presupune și desfășurarea unor alegeri libere și corecte. Nimic de acest gen nu se întâmplă. Situația cu democrația Moldovei degradează și în condițiile asocierii cu UE. În noiembrie 2014 autoritățile Moldovei au exclus ilegal din cursa electorală partidul lui Renato Usatîi, care trebuia să ia majoritatea locurilor în Parlament. Aceasta a denaturat din start voința poporului și a transformat acele alegeri în unele nelegitime. Oare și de această dată partenerii externi ai Moldovei vor închide ochii la fărădelegile regimului lui Plahotniuc? Această „nuntă” declanșată de regim după alegerile din Chișinău – nu e nimic pe lângă „cumătria” care o așteaptă pe Moldova la alegerile parlamentare. Partenerii externi care și-au asumat garantarea „cursului democratic” al Moldovei în baza Acordului de Asociere cu UE, trebuie odată și odată să înțeleagă că procedurile standard de observare a alegerilor, practicate de organizațiile europene, nu vor opri autoritățile Moldovei din falsificarea alegerilor parlamentare, iar dacă rezultatele acestor alegeri nu vor conveni regimului de guvernământ, aceste rezultate pur și simplu vor fi anulate, așa cum s-a întâmplat în cazul rezultatelor alegerilor primarului general de Chișinău”, se spune în comunicat.

Potrivit lor, nerecunoașterea alegerilor în capitală ridică unele întrebări legitime. „Chișinăuienii trebuie să înțeleagă că regimul lui Plahotniuc este o guvernare dușmănoasă pentru ei, care le scuipă deschis în față, și să o condamne la viitoarele alegeri parlamentare, așa cum au condamnat-o la alegerile primarului general. Dar pentru a evita și furtul rezultatelor alegerilor parlamentare, partenerii externi ai Moldovei trebuie să asigure o monitorizare strictă a acestora, inclusiv luarea sub controlul său total a unor asemenea instituții precum Comisia Electorală Centrală și instanțele de judecată”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce rezultat credeţi că vor da protestele opoziţiei pro-europene?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online