[ X ]
Exclusiv21 Iunie 2018 06:30

Anatol Țăranu: Acum, deja totul depinde de capacitatea de mobilizare a potențialului protestatar

Solicitat de TRIBUNA, cunoscutul analist politic Anatol Țăranu a venit cu un comentariu pe marginea deciziei judecătorești de nevalidare a mandatului de primar al capitalei a lui Andrei Năstase. 

„Este o decizie judecătorească și o asemenea decizie desigur că este una scandaloasă. Într-o societate în care justiția este liberă și independentă, o asemenea decizie ar duce la consecințe legale, adică societatea ar fi acceptat această decizie ca una absolut legală și politicienii care nimeresc sub influența acestei decizii ar fi avut o imagine proastă. În RM, unde sistemul judecătoresc are o imagine și o reputație proastă, această decizie va trezi reacții controversiale în societate și eu cred că de o bună parte a societății această decizie va fi recepționată ca una dată la comandă”, a spus el.

Potrivit lui, rămâne doar să așteptăm reacțiile și deciziile instanțelor superioare judecătorești, „dar este absolut evident că ceva nu se leagă în sistemul judecătoresc din RM, inclusiv și în cel care ține de democrația electorală”.

„Dacă acuzele care îi sunt aduse domnului Năstase sunt veridice, dacă cu adevărat a comis acele încălcări de care este acuzat, formal această decizie este corectă. Acum trebuie de văzut în ce măsură această încălcare pe care a comis-o domnul Năstase influențează asupra rezultatelor finale ale alegerilor, deoarece de obicei și aceste lucruri sunt luate în considerație și în așa fel ar putea să iasă că această decizie judecătorească în cazul lui Năstase doar o să-l victimizeze, dar până la urmă ar putea să fie și o decizie care într-un fel periclitează cariera politică a domnului Năstase”, a spus Anatol Țăranu.

În opinia sa, „situația este foarte complicată și nu poate să existe la ora actuală o apreciere univocă a acestei situații”. „Rămâne să vedem cum se vor dezvolta evenimentele mai departe ca să avem mai multe date pentru a face o analiză exhaustivă. Vor urma intervențiile instanțelor superioare judiciare și deja în dependență de decizia finală, vor fi și celelalte reacții, ce vor exista în societate. Astăzi putem să presupunem că decizia va intra în vigoare și asta va fi o lovitură gravă aplicată partidului DA și personal lui Năstase, dar decizia finală ar putea să provoace și o reacție protestatară în societate și guvernarea ar putea să se confrunte cu o asemenea reacție. Acum, deja totul depinde de capacitatea de mobilizare a potențialului protestatar în societate pe care o mai păstrează Partidul DA dar și toată partida opoziției pro-europene din RM, fiindcă această decizie judecătorească desigur că este una care nu poate să nu provoace proteste”, a mai declarat analistul.

Ștefan Volnițchi, stagiar

Sondaj

  • Ce rezultat credeţi că vor da protestele opoziţiei pro-europene?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online