[ X ]
Breaking news14 Iunie 2018 15:10

Ambasadorul agreat al RM a prezentat acţiunile planificate pentru perioada următoare în cooperarea cu SUA

Cristina Balan a prezentat copiile scrisorilor de acreditare în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar agreat al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii şefului adjunct al Protocolului din cadrul Departamentului de Stat SUA, Katherine Henderson, transmite TRIBUNA.

La întrevedere a participat Jorgan Andrews, asistentul adjunct  al Secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia.

„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte ce vizează stadiul actual şi perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale moldo-americane, fiind reconfirmat angajamentul comun pentru aprofundarea Dialogului Strategic RM – SUA şi a cooperării pe toate filierele”, se spune într-un comunicat de presă.

Ambasadorul agreat al Republicii Moldova a prezentat acţiunile care sunt planificate pentru perioada următoare în cooperarea cu SUA şi a asigurat Departamentul de Stat de întreaga sa determinare şi a Ambasadei Republicii Moldova la Washington de a contribui la dinamizarea relaţiilor moldo-americane, exprimând speranţa într-o bună colaborare cu Administraţia SUA.

Katherine Henderson şi Jorgan Andrews i-au urat succes ambasadorului agreat Cristina Balan în exercitarea mandatului şi au asigurat-o de sprijinul deplin al părţii americane în realizarea obiectivelor orientate spre consolidarea cooperării bilaterale.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi în primul rând de la noul primar al capitalei?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online