[ X ]
Breaking news13 Iunie 2018 13:18

(DOC) Procuratura Generală a publicat strategia de recuperare a mijloacelor financiare din băncile fraudate

Procuratura Generală (PG) a publicat, astăzi, strategia de recuperare a mijloacelor financiare în urma fraudei bancare, informează TRIBUNA.

Procurorul General, Eduard Harunjen, a comunicat mai multe detalii în acest sens.

„În această conferință, vrem să venim cu unele detalii legat de cel mai discutat subiect din ultimii ani în Republica Moldova – investigarea fraudei bancare. Astăzi, vrem să vă spunem că procurorii anticorupție au reușit să elucideze o bună parte a etapelor și elementelor fraudei bancare. Această fraudă cuprinde perioada începând cu anul 2007-2014 și este vorba de prejudicierea a 3 bănci din Republica Moldova. S-a făcut un volum mare de lucru, putem vorbi de circa 200 de cauze penale instrumentate, majoritatea din ele finalizate. A fost publicată strategia de recuperare a mijloacelor financiare, este un document foarte detaliat. Am publicat această strategie, deoarece am considerat că societatea trebuie să cunoască, din prima sursă, toți pașii care s-au făcut”, a precizat el.

Adjunctul Procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, Adriana Bețișor, a vorbit despre mijloacele financiare care urmează a fi recuperate. „La acest moment, am reușit, să identificăm beneficiarii finali. Cunoaștem cu certitudine că banii nu sunt doar în Republica Moldova, sunt și peste hotare. Bunurile sunt înregistrate pe persoanele afiliate celor care au beneficiat de mijloacele financiare și toată această activitatea este descrisă în strategia noastră și urmează a fi pusă în aplicare. Vreau să menționez că valoarea prejudiciului cauzat ca urmare a activității frauduloase a celor 3 bănci comerciale este de 13,34 miliarde MDL. O să găsiți în strategie modul de descriere, cum au fost sustrași acești bani din sistemul bancar. Din suma totală 13,34 miliarde MDL, 2,614 miliarde MDL sunt mijloace financiare care vor fi recuperate din bunurile care sunt în posesia celor 3 bănci comerciale. La moment, din suma de 13,34 miliarde MDL, am rămas cu suma de 10,7 miliarde MDL, ce este obiectivul trasat spre recuperare”, a precizat ea.

Bețișor a mai comunicat și despre unele decizii definitive. „La moment, avem decizii definitive, deja pasibile de a fi puse în executare pe următoarele cauze penale, aici este vorba de condamnații: Rusu Ion, compania Caravita & CO SRL și Business Estates Investments SRL – 52 milioane MDL. Apoi, 472 milioane MDL condamnat fiind Filat Vladimir și 869 milioane MDL, condamnat fiind Platon Veaceslav. Sentințele de condamnare după prima instanță: 2,7 miliarde MDL – inculpat Șor Ilan și 10 milioane MDL – inculpat Lucinschi Chiril”, a comunicat ea.

În același timp, ea s-a referit la munca efectuată de-a lungul procesului de efectuare a strategiei. „A fost o muncă deloc simplă și în viitor, de asemenea, sunt sigură că nu va fi simplu, pentru că avem trasate niște sarcini foarte certe și avem ca scop să le realizăm și să recuperăm toate mijloacele financiare care au fost sustrase”, a conchis ea.

Mihaela Conovali

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online