[ X ]
Știri11 Iunie 2018 09:50

Andrei Năstase – la Primărie: Rugămintea mea către Dvs. este să vă continuați activitățile de parcă nimic nu s-a întâmplat

Noul Primar General ales al Capitalei, Andrei Năstase, s-a prezentat astăzi la ședința serviciilor Primăriei și a solicitat tuturor responsabililor să-și îndeplinească atribuțiile în interesul cetățenilor, transmite TRIBUNA.

Andrei Năstase s-a referit și la lucrările de demolare a cinematografului Gaudeamus, care așa și nu au fost sistate, chiar dacă a făcut solicitările necesare.

„Nu pot să rămân la ședință pentru că nu am încă mandatul validat și nu am nici ordinea de zi a ședinței. Am venit cu ideea de a vorbi cu domnul Nistor Grozavu și cu efectivul Primăriei referitor la lucrările de demolare a cinematografului Gaudeamus. Lucrările așa și nu au fost sistate, deși am făcut solicitările necesare. Rugămintea mea către Dvs. este să vă continuați activitățile la Primărie de parcă nimic nu s-a întâmplat și cu drag de oameni. Haosul din Primărie și corupție trebuie eliminate și cu asta mă voi ocupa de la început – să pot să ies cu un raport în fața cetățenilor”, a spus Andre Năstase.

De asemenea, el s-a referit și la cazul de săptămâna trecută, când unei doamne i-a stat rău în Piața Centrală, ulterior cerând responsabililor să amenajeze un punct medical dotat cu cele necesare.

„M-aș bucura dacă activitatea Dvs. va fi înaintată spre interesul cetățenilor. Nu faceți totul pe ultima sută de metri, să ne purtăm ca niște oameni responsabili și onești și să dăm dovadă de integritate. Cei responsabili de la medicină: am rugat săptămâna trecută să facă un punct medical dotat ca într-o țară civilizată și așa și nu s-a făcut. Am mai discutat și domnul Butucel referitor la siguranța de pe strada de lângă Regia Transport Electric. Sperăm că mandatul va fi cât de curând validat”, a mai spus Andrei Năstase.

Ulterior, împreună cu Nistor Grozavu, Andrei Năstase s-a îndreptat spre cinematograful Gaudeamus.

Cristina Parfeni

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online