[ X ]
Comentarii9 Iunie 2018 06:00

Ce a câştigat PSRM de pe urma alegerilor din Chişinău 

Chiar dacă candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) la Primăria capitalei, Ion Ceban nu a ajuns în funcţia de primar, PSRM a obţinut mai multe beneficii de pe urma acestui scrutin, care deschid perspective destul de bune în faţa sa. La aceste beneficii mă voi opri în rândurile de mai jos. 

În primul rând, socialiştii au reuşit să-şi mobilizeze electoratul, lucru foarte important cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare. Chiar dacă mai există unele rezerve (în plan de mobilizare), totuşi electoratul de stânga este în linii mari pregătit de bătălia electorală din toamnă, iar un rol important în acest sens au revenit alegerilor primarului capitalei. Mai mult ca atât, analizând gradul de mobilizare a electoratului de stânga, mai mulţi experţi deja anticipează că PSRM ar putea obţine nouă din cele 11 mandate de deputat puse la bătaie în circumscripţiile uninominale din Chişinău, nemaivorbind deja de rezultatul pe care partidul l-ar putea lua în capitală pe liste.

În al doilea rând, Ion Ceban, potrivit mai multor analişti politici, a avut cea mai bună ofertă electorală în aceste alegeri. Chiar dacă se presupune că în turul doi votul a fost unul politic, totuşi efortul depus de Ion Ceban în vederea promovării ofertei sale profesioniste a creat un fondal favorabil candidaţilor PSRM din circumscripţiile din capitală şi partidului în general de a desfăşura în toamnă o campanie de succes.

În al treilea rând, neparticiparea altor partide de stânga în alegerile din Chişinău, precum şi unele declaraţii făcute de reprezentanţii acestora în susţinerea contracandidatului lui Ion Ceban a făcut ca PSRM să rămână practic singur pe segmentul de stânga din capitală. Socialiştii practic nu mai au concurenţi şi pot pretinde lejer la preluarea în totalitate a electoratului de stânga din capitală, iar aceasta poate cântări enorm în ecuaţia finală a alegerilor parlamentare din toamnă.

În al patrulea rând, paradoxal, dar înfrângerea lui Ion Ceban în alegerile din capitală scoate PSRM de sub o potenţială lovitură care ar fi putut să-i creeze serioase probleme înainte şi în timpul alegerilor parlamentare din toamnă. Dacă Ion Ceban ar fi învins, aceasta ar fi fost un semnal clar pentru guvernare că PSRM porneşte în alegerile parlamentare din toamnă cu şanse mult mai mari de a prelua puterea de sine stătător. Cu siguranţă, PD nu ar fi tolerat o astfel de situaţie şi ar fi început „o adevărată vânătoare de socialişti”, iar care sunt instrumentele pe care guvernarea de regulă le foloseşte în acest sens nu este un secret pentru nimeni – de la dosare până la reţineri, condamnări etc. Cu atât mai mult că guvernarea ar fi fost extrem de tentată să distrugă PSRM şi pentru a face pe plac partenerilor săi occidentali, demonstrându-le că este unica forţă ce-i poate opri pe socialişti să preia puterea în toată ţara, după ce au preluat Chişinăul. Cu ce s-ar fi terminat toate acestea, nu este greu să ne dăm seama. Dar, cu siguranţă şansele PSRM pentru alegerile din toamnă ar fi fost mult mai mici.

În al cincilea rând, după alegerile din capitală, PSRM intră într-o zonă de confort relativ. Acum, cel mai probabil, formaţiunile pro-europene sau declarate pro-europene se vor „măcelări” între ele. E clar că guvernarea nu-i va lăsa pe cei din Platforma DA, PAS şi PLDM să-şi construiască strategia şi tactica pentru alegerile din toamnă, utilizând postura favorabilă de învingători în lupta pentru Chişinău. Şi în timp ce pe centru-dreapta se va da un război politic în toată legea, socialiştii îşi vor putea vedea de treabă, promovând oferta lor electorală profesionistă, axată pe problemele oamenilor, ale ţării, şi erijându-se în postura de forţă politică constructivă. Nu e exclus că, pe fonul măcelului politic ce va avea loc pe centru-dreapta, aceasta le va reuşi, ceea ce va spori considerabil şansele PSRM în alegerile din toamnă.

Deci, situaţia PSRM nu e deloc rea, cum s-ar părea că trebuie să fie după ce a pierdut bătălia pentru funcţia de primar al capitalei. Din contra, e destul de bună, deoarece favorizează o eventuală victorie a socialiştilor în alegerile parlamentare.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi în primul rând de la noul primar al capitalei?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online