[ X ]
Important6 Iunie 2018 13:00

INTERVIU VIDEO acordat de ministrul Alexandru Jizdan unui adolescent. Întrebările inedite la care a răspuns!

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Alexandru Jizdan, ministrul Afacerilor Interne, a răspuns la un şir de întrebări mai puţin obişnuite: despre efectivul şi salariile colaboratorilor MAI, drepturile copiilor, câţi hoţi a prins, cu ce se ocupă în general în fiecare zi etc.

T: Buna ziua, domnule ministru. Mulţumesc că aţi acceptat acest interviu. Să începem. Cu ce se ocupă la concret Ministerul Afacerilor Interne?

A.J.: La concret, Ministerul Afacerilor Interne asigură siguranţa, securitatea cetăţenilor. În Ministerul de Interne sunt mai multe entităţi, este vorba despre Inspectoratul General de Poliţie, Inspectoratul General al Poliţiei de frontieră, Inspectoratul General Situaţii de Urgenţă, Departamentul Trupelor de Carabinieri. Avem şi Academia Ştefan cel Mare, avem biroul migraţie şi azil, dar şi clubul sportiv „Dinamo”. Primele entităţi pe care le-am numit, cele patru mari inspectorate, au menirea de a aduce siguranţă cetăţenilor.

T: Aproximativ câţi oameni lucrează la Ministerul pe care îl conduceţi?

A.J.: Suntem aproape 20 000 de angajaţi.

T.: Sunteţi mulţumit de lucrul prestat de angajaţi?

A.J.: Pe deplin, deoarece noi urmărim care este prestaţia angajaţilor noştri. Există un serviciu specializat ce monitorizează acest lucru – este vorba despre Serviciul protecţie internă şi anticorupţie. Lună de lună, noi contabilizăm care este reacţia cetăţenilor faţă de activitatea noastră şi, probabil, aici este mărul discordiei. Este diferit de ceea ce crede ministrul de Interne sau mai bine zis ar fi bine să nu fie percepţia diferită dintre ceea ce crede ministrul de Interne despre activitatea angajaţilor şi ceea ce cred cetăţenii. Dar în mare măsură, noi vedem o creştere a încrederii populaţiei în activitatea Ministerului de Interne, ceea ce mă face şi pe mine încrezător că reformele pe care noi le-am demarat au un curs corect.

IMG_7120

T.: Daca un angajat nu are o prestaţie buna, cum este pedepsit?

A.J.: El are dreptul la a doua şansă.

T.: Ce salariu primeşte, în medie, un angajat al Ministerului de Interne?

A.J.: Noi avem angajaţi care au statut special şi sunt angajaţi funcţionari publici fără statut special, de aceea salariile de la o funcţie la alta diferă. Avem oameni care exercită funcţii tehnice, primesc şi două, şi trei mii de lei, dar avem angajaţi în Ministerul de Interne care primesc şi 18, şi 20 de mii lei. În general, o medie ar fi între patru şi şapte mii de lei.

T.: Dar Dumneavoastră ca ministru de Interne ce salariu aveţi?

A.J.: La nivelul Guvernului, după cum se cunoaşte, s-a reformat administraţia publică centrală, s-a optimizat aparatul central al MAI (am fost 158 de angajaţi, iar astăzi suntem 93). Datorita acestei optimizări a crescut şi salariul ministrului de Interne. După reforma administraţiei publice centrale, astăzi ministrul primeşte circa 18 000 de lei.

T.: Cumpăraţi tot ce vă cer copii Dvs. sau îi mai refuzaţi din când în când?

A.J.: Nu este în fiecare zi ziua de naştere a copiilor mei, de aceea ce vor copii cumpărăm în special la ziua lor de naştere. În rest – la necesitate şi, desigur, dozat. Noi educăm copiii în aşa fel încât ei să nu fie cu suprasolicitări, reieşind din bugetul care îl avem în casă.

T.: V-aţi bătut vreodată copiii?

A.J.: Eu nu aş vrea ca, fiii mei să-mi bată nepoţii, de aceea nu-i bat nici eu, reieşind din faptul că nici eu nu am fost bătut în familie.

T.: Care este părerea Dvs. despre drepturile copiilor?

A.J.: Părerea mea este aceeaşi ca şi în raport cu obligaţiunile pe care le au ei. Adică, tratez cu respect drepturile pe care le au copiii mei, dar şi cu atenţionarea faţă de obligaţiunile care le au. Cu multă dragoste.

IMG_7163

T.: Dvs. mai sunteţi şi general. Aţi putea să-mi spuneţi cu ce se ocupă un general zi de zi?

A.J.: Un general zi de zi trebuie să dea exemplu angajaţilor săi, în special celor care sunt la începutul carierei lor. Vorba ceea: e rău soldatul care nu visează să fie general. De aceea, atunci când în sistem există generali şi sunt exemple pentru ei, cariera este una mai promiţătoare.

T.: În viaţa Dvs. câţi hoţi aţi prins?

A.J.: În viaţa mea, eu nu am numărat câţi hoţi am prins, dar vreau să spun că am avut o activitate profesională de lungă durată în serviciile operative şi au fost de toate.

T.: Dacă vă amintiţi, de câte ori aţi fost nevoit să trageţi din pistol împotriva hoţilor?

A.J.: Hoţii sunt şi ei oameni, de aceea este foarte greu să aplici arma de foc împotriva lor. Apropo, noi nu utilizam acest limbaj, cum este în această întrebare. În terminologia poliţienească, legală, nu sunt folosite aşa cuvinte. Sunt doi termeni atunci când este vorba de arma de foc: folosirea armei de foc şi aplicarea armei de foc. Folosirea înseamnă când tu ai un pistol şi atunci când eşti atacat, tragi un foc în sus, nu în ţintă, pentru a avertiza sau pentru a opri un atac. Aplicarea armei de foc înseamnă când este nevoie să efectuezi un foc asupra unei ţinte. Este adevărat că în viaţa mea profesională a trebuit să aplic de mai multe ori arma de foc.

T: Vă amintiţi primul criminal pe care l-aţi prins? Dacă da, ce s-a întâmplat cu el?

A.J.: Ce întrebări interesante! Probabil, despre primul criminal se zice ca despre prima dragoste – nu-l mai uiţi niciodată. Îmi aduc aminte, deoarece, probabil, că primul criminal este ca pentru un jurnalist primul interviu – nu-l mai uiţi, e cu emoţii specifice. Îmi aduc aminte acele detalii. Ce s-a întâmplat cu el? S-a făcut dreptate, şi în raport cu el, şi în raport cu victima acelui criminal.

T.: La şcoală aţi fost un elev bun? Pe ce note aţi învăţat?

A.J.: Probabil profesorii mei pot spune cum am fost eu la şcoală, cât de bun sau rău. Spiritul de lider şi tendinţa de a învăţa bine am avut-o din copilărie şi acest sentiment e ereditar, transmis de la părinţii mei, deoarece şi-n grădiniţă, şi-n şcoală m-am străduit să fac faţă tuturor încercărilor.

IMG_7152

T.: Ce planuri aveţi pentru copiii Dvs., adică ce vreţi să devină ei în viaţă?

A.J.: Copiii mei îmi doresc să-şi găsească rostul lor în viaţă, iar despre meserie, foarte mult îmi doresc să-şi găsească activitatea care să le placă, căci atunci când oamenii se ocupă de lucruri care nu le plac, se considera ca ei nu vor lucra nici o zi în viaţa lor. La general vreau ca fiii să-şi găsească un job pe placul lor.

T.: Cam atât. Mulţumesc frumos pentru interviul acordat!

A.J.: Şi eu vă mulţumesc şi vă mai aştept pentru alte interviuri.

Ştefan Volniţchi, stagiar 

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online