[ X ]
Important24 Mai 2018 06:30

Scriitor: Lui Andrei Năstase îi trebuie voturile democraţilor ca ursului bicicletă

„Sigur că lui Andrei Năstase îi trebuie voturile democraţilor (adică cele 2-3% pe care le au în Chişinău) ca ursului bicicletă. Dar singurul fapt al „secretizării” divulgă că – probabil după ce Silvia Radu nu a câştigat scrutinul „din primul tur” – sunt în eclipsă de idei. Ori poate au concediat tehnologul pe manipulări şi încă nu l-au angajat pe altul”, scrie, într-o postare pe facebook, scriitorul Mircea Ciobanu. 

„Dacă vă amintiţi, acum o săptămână, declaraţia – oficială! – a PD spunea: „După ani de zile pe care au dominat la Primăria Chișinău, și mă refer la Consiliul Municipal, dar și conducerea Primăriei, Partidul Socialiștilor (PSRM) şi Partidul Liberal (PL) nu au dreptul moral să fie susținuți în această campanie”. Azi însă ei dau de înţeles că – fie şi discret, dar oficial – e foarte posibil să fie susţinut socialistul. Simplu spus, prin ne-detaşare categorică, PD ne dă de înţeles că socialiştii proruşi nu mai sunt pericolul de moarte pentru RM?”, se întreabă el.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi în primul rând de la noul primar al capitalei?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online