[ X ]
Breaking news15 Mai 2018 08:45

Ce a discutat Dodon cu Putin și cu Lukașenko

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut, la Soci, întrevederi cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și Președintele Republicii Belarus, Alexander Lukașenko.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cadrul întrevederii cu Vladimir Putin, și i-a mulțumit pentru susținerea acordării Republicii Moldova statutului de observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică.

„Am discutat un spectru larg de probleme ce țin de relațiile bilaterale și am constatat un dialog foarte bun la nivel de președinți, spre deosebire de contacte deloc productive la nivel de guverne. Totodată, am menționat că în anii 2013-2016 volumul comerțului între Moldova și Rusia a căzut de 2,8 ori. Însă, în anul 2017 a fost înregistrată o creștere ceea ce ne dovedește necesitatea intensificării relațiilor pentru păstrarea dinamicii pozitive. În final, i-am comunicat Președintelui Federației Ruse că voi participa la Forumul Economic Mondial ce va avea loc în Sankt-Petersburg pe 24-26 mai”, a scris Dodon.

Totodată, în carul întrevederii cu Alexander Lukașenko, Igor Dodon i-a mulțumit pentru ajutorul acordat agrarienilor moldoveni, la solicitarea sa, iar dumnealui a mulțumit pentru oportunitatea de a vizita Moldova.

„Totodată, el a menționat că urmărește cu atenție situația în țara noastră. În cadrul discuției am mai subliniat că Republica Belarus este unul din principalii parteneri ai Moldovei, iar printre importatorii mărfurilor moldovenești ocupă unul din primele locuri. În acest context am marcat creșterea volumului de comerț bilateral și mi-am exprimat siguranța în menținerea acestei dinamici pozitive”, a punctat Dodon.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online