[ X ]
Important9 Mai 2018 16:00

Un ex-deputat a lansat o nouă carte. Detalii!

Ex-deputatul comunist, Todua Zurab, istoric, politolog, și-a lansat cea de-a treia carte din trilogia „Lupta pentru Moldova” (Битва за Молдову).

După cum informează TRIBUNA, cea de-a treia parte este intitulată „A fost așa un partid…” (Была такая партия…).

În descriere, Todua Zurab menționează că, iniţial, cartea urma să se numească altfel, dar situația politică a modificat deznodământul.

„La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, PCRM, care era lider incontestabil în toate alegerile din 1998, a ajuns pe locul 3. În loc de triumful și meritul așteptat, PCRM a renunțat la luptă și a comis un act de suicid politic. Cartea „A fost așa un partid…”, este partea finală a trilogiei „Lupta pentru Moldova”. În ea se povesteşte despre evenimentele din ani 2010 -2016, plini de dramă, amărăciune, intrigi și teste. Cartea trebuia să se numească altfel. Dar, în deplină conformitate cu legile genului istoric, deznodământul, răsucit în 2009, a fost neprevăzut”, a precizat autorul.

De menționat că, în carte pot fi găsite detalii despre referendumul de modificare a Constituției din 5 septembrie 2010, alegerile anticipate din 28 noiembrie 2010, negocierile despre formarea unei coaliții de stânga, opoziția – alegerea strategiei și tacticilor, alegerile locale, 2012 – anul luptei încordate, lupta Președintelui, 2012 – anul pierderii, căderea AIE – 2 și o zi coaliție roșie – verde, despre cum nu a avut loc revoluția de catifea a PCRM, alegerile parlamentare din 2014, dar și despre alte aspecte importante.

De menționat că, primele două volume din trilogia „Lupta pentru Moldova” sunt intitulate „Stataliștii și unioniștii la hotarul secolelor XX-XXI” și „7 aprilie 2009”.

Andriana Cheptine

Notă: Republicat din data de 2 mai 2018.

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...