[ X ]
Exclusiv3 Mai 2018 06:00

Declaraţie enigmatică a Premierului Filip: Cred că cetățenii noștri îi vor aduce împreună pe politicienii de bună-credință

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Premierul Pavel Filip a fost întrebat: Ce așteptări aveți faţă de perioada electorală care, vrând-nevrând, va demara în perioada următoare? Cum va afecta acest lucru activitatea Guvernului și procesul de reforme și integrare europeană?

„În momentul în care am devenit Prim-ministru erau mii, unii zic peste zece mii de oameni, în stradă. Am înțeles mesajul, dar ne-am văzut de treabă și, pas cu pas, am adus țara pe plus la toți indicatorii economici și sociali care contează pentru populație. Așa că nu avem de ce să ne speriem de zgomotul campaniei electorale. Noi lucrăm bine sub presiune, am demonstrat-o când țara era aproape de marginea prăpastiei. Până în ultima zi de mandat acest Guvern va face munca grea a guvernării, va implementa Acordul de Asociere și va schimba în bine mersul vieții în țara noastră. Speranța mea este că va exista responsabilitate și că, măcar în ceasul al doisprezecelea, se va degaja o majoritate pro-reformistă și pro-europeană. Avem un plan stabilit prin acordul cu UE, acesta nu are de ce să fie subiect de discuție, trebuie doar să găsim încredere și să continuăm transformarea radicală a țării noastre pe care, alături de colegi, am demarat-o începând cu 2016. Sunt optimist și cred că cetățenii noștri îi vor aduce împreună pe politicienii de bună-credință ai acestei țări”, a declarat el.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi în primul rând de la noul primar al capitalei?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online