[ X ]
Important15 Aprilie 2018 10:00

TOP-10 acţiuni sociale de impact, iniţiate de politicieni

Deseori, politicienii iniţiază acţiuni sociale de un impact deosebit. Implementarea acestora este resimţită de către oameni. TRIBUNA a realizat un clasament convenţional al acestor acţiuni.

1). Campania „O nouă viaţă” a fundaţiei lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”

În cadrul acestei campanii, părinţii nou-născuţilor primesc la maternitate pachete cu lucrurile necesare la prima etapă. Este o campanie care are un impact semnificativ, despre ea discutându-se frecvent în societate.

2). Proiectul privind reconstrucţia grădiniţelor din ţară al fundaţiei „Din Suflet”

Este un proiect al fundaţiei patronate de Prima Doamnă, Galina Dodon, iar la multe din acţiunile din cadrul ei participă personal şeful statului. Deja peste 200 de grădiniţe din întreaga ţară au beneficiat de suport în cadrul proiectului.

3). Proiectul lui Ilan Şor „Magazinele sociale”

Este un proiect ce se bucură de succes în rândurile pensionarilor. Deschise iniţial la Orhei, magazinele sociale, inclusiv cele mobile, se extind treptat, devenind tot mai populare.

4). Campania „Un milion de mâini”, iniţiată de PDA

Este o campanie națională, inițiată de Andrei Năstase și Platforma Demnitate și Adevăr. Iniţiatorii ei şi-au propus să ajungă în fiecare localitate din Republica Moldova, dar și în cele mai importante orașe din diasporă, oferind o strângere de mână la cel puțin unui milion de oameni, indiferent de etnie, limba vorbită, confesiune religioasă, cât și simpatie politică.

5). Campania privind susţinerea satelor, iniţiată de fundaţia lui Renato Usatîi

Este o campanie ce se desfăşoară deja de doi ani. În cadrul ei, localităţile ce-şi sărbătoresc hramul beneficiază de suport financiar consistent pentru soluţionarea diferitor probleme cu care se confruntă.

6). Proiectul prezidenţial privind construcţia terenurilor sportive

Este un proiect de amploare ce se desfăşoară în întreaga ţară cu implicarea directă a Preşedintelui Igor Dodon. Prin intermediul acestuia, şeful statului îşi propune ca scop promovarea unui mod sănătos de viaţă de către cetăţeni.

7). Proiectul fundaţiei lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” privind amenajarea terenurilor pentru copii

În cadrul acestui proiect, în mai multe localităţi din întreaga ţară au fost construite terenuri de joacă pentru copii. Impactul social a fost unul major, dat fiind faptul că în multe localităţi astfel de terenuri nu au existat niciodată.

8). Proiectele sociale de la Orhei

Primarul Ilan Şor şi-a propus drept scop să facă din Orhei cel mai dezvoltat oraş din Moldova, de aceea , începând cu 2015, a implementat o mulţime de proiecte sociale – începând de la reparaţia drumurilor şi terminând cu amenajarea unor locuri de agrement moderne. Implementarea acestor proiecte într-adevăr a schimbat faţa oraşului Orhei.

9). Campania „Diaspora Acasă”, iniţiată de PDA

Este o campanie națională în desfășurare, lansată de Andrei Năstase și Platforma DA. Iniţiatorii şi-au propus, în cadrul ei, să aibă întrevederi cu cetățenii RM din diasporă, reveniți acasă în vacanțe, dar și să ajungă în cele mai populate de către moldoveni locuri din străinătate.

10). Proiectul lui Dorin Chirtoacă privind instalarea aparatelor de sport în aer liber

Este unul din proiectele ce a lăsat o amprentă vizibilă la nivel de capitală. Astfel de aparate pot fi văzute în curţile blocurilor, în parcuri etc. Oamenii şi acum fac sport la aceste aparate, amintindu-şi şi de Dorin Chirtoacă.

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi în primul rând de la noul primar al capitalei?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online