[ X ]
Breaking news12 Martie 2018 14:02

Președintele Dodon anunță despre lansarea unui mesaj la nivel național: Aceste panouri ne vor aminti - „ce e val ca valul trece”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, afirmă că în acest an este ceasul de vârf al unioniștilor.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a declarat că, „aniversarea centenarului a răscolit în ei cele mai iraționale și întunecate emoții și pasiuni”.

„Au devenit foarte perfizi și agresivi și, din păcate, multă lume a căzut pradă acești isterii. Și multe autorități din statul vecin și-au arătat adevărata față și intenție. Dar va trece și această perioadă și spiritele se vor liniști. Timpul va trata această maladie.  Unioniștii vor rămâne doar cu visul nerealizat. Și cu rușinea pe viață pentru trădarea țării și a neamului în care s-au născut. Majoritatea absolută a cetățenilor Republicii Moldova condamnă ferm acțiuni unioniste, distrugătoare de țară, și unirea niciodată nu se va produce. Asta este important să înțeleagă toți cei implicați în isteria antistatală. Iar mesajul care a fost lansat la nivel național, de pe aceste panouri, ne va aminti că „ce e val ca valul trece”. Iar statul și poporul moldovenesc vor dăinui”, a scris Dodon.

Andriana Cheptine

29103425_1973853182855566_1249192878719107072_n 29103518_1973853239522227_6007339669941911552_n

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2018”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...