[ X ]
Important10 Martie 2018 09:00

(INTERVIU) Anastasia Cojocari: Nu există o mai bună școală a vieții decât activitatea de partid

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Președintele Organizației de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Anastasia Cojocari a vorbit despre ce a determinat-o să accepte această funcție, care vor fi primele sale acțiuni, cum se va implica tineretul PLDM în alegerile anticipate ale primarului capitalei, cum vede viitorul său politic, dar și despre alte aspecte importante.

T.: Ce va determinat să veniți în fruntea OT PLDM?

A.C.: Sunt de 9 în PLDM și am crescut împreună cu acest partid, am fost martorul activ al victoriilor, dar și a decimării sale. Pot spune cu mândrie că suntem cel mai curat partid și mă bucur să fac parte dintr-un PLDM renăscut.

Din punctul meu de vedere, orice generație are două soluții: să se supună sistemului și să rămână neobservată sau să se implice și să facă istorie. Eu sunt adepta celei de-a doua soluții.

Cel mai mult mi-au dat curaj oamenii de calitate, care au rămas în partid, și în special tinerii, care nu numai că au rămas, dar au mai avut tăria de caracter și inițiativa de a reforma Organizația de Tineret.

T.: Ați făcut deja o evaluare referitor la moștenirea pe care o preluați?

A.C.: Pot afirma cu toată mândria că PLDM a fost generația schimbării și am început cele mai curajoase reforme. De asemenea TLDM a avut cele mai inovative proiecte în domeniul instruirii politice a tinerilor. Nu cunosc un alt partid a cărei organizații de tineret să fi avut atâtea școli politice, instruiri, cooperări cu organizații și partide politice din afară. De asemenea, TLDM a fost vocea studenților, și am soluționat un șir de probleme cu care aceștia se confruntau. Deci, pot să zic că avem o moștenire foarte frumoasă, experiențe și lecții învățate. Nu există o mai bună școală a vieții decât activitatea de partid, iar faptul că noi am rezistat tuturor furtunilor, dovedește că avem rădăcini puternice.

T.: Care vor fi primele dvs. acțiuni în noua funcție?

A.C.: În primul rând, refacerea organizațiilor primare. Voi merge în raioane pentru a discuta cu tinerii, pentru a le cunoaște aspirațiile și viziunile lor asupra implicării în procesul decizional. O acțiune prioritară va fi și instruirea membrilor actuali în materie de educație electorală și politică. Guvernarea a modificat sisteme și legi la galop și ne dorim ca tinerii noștri să fie informați și pregătiți. Avem multe proiecte cu partenerii noștri naționali și internaționali. Următoarele acțiuni le vom decide împreună cu membrii TLDM, vom încerca să identificăm ce își doresc și vom face împreună un amplu plan de activitate.

T.: Ați avut deja careva discuții cu liderul formațiunii privind rolul și locul OT PLDM în partid?

A.C.: Inclusiv în cadrul Conferinței de reconstituire a Organizației de tineret a PLDM, în discursul meu am menționat că venim rapid din urmă și suntem deciși să ajungem pe linia întâi, pentru că avem forța și determinarea necesară pentru aceasta.

T.: Cu ce organizații de tineret din țară și de peste hotare ați vrea să colaborați?

A.C.: TLDM are o experiență bogată în cooperarea internațională. Suntem unicii membri YEPP – organizația de tineret a celui mai mare partid european – Partidul Popular European. De asemenea, suntem membri EDS – Organizația de Studenți a Partidului Popular European, la fel avem colaborări frumoase și continue cu organizații și partide din România, Germania, Ungaria și altele. Colaborările noastre se bazează pe instruirea tinerilor în ceea ce privește procesul politic și decizional, dezvoltarea abilităților de lider și funcționarea instituțiilor UE. Suntem recunoscători că au fost alături de noi în momentele dificile și sperăm să redevenim un partener de încredere.

T.: Cum se va implica tineretul PLDM în alegerile anticipate ale primarului capitalei?

A.C.: În situația în care partidul va decide să participe în aceste alegeri, TLDM se va implica în modul cel mai direct.

T.: Ați fi tentată să candidați la primăria capitalei, dacă PLDM v-ar propune acest lucru?

A.C.: PLDM va decide asupra candidaturii sale după anunțarea alegerilor de către CEC. Până atunci nu există o candidatură. Vom fi bucuroși să muncim pentru un candidat pe care partidul îl va considera suficient de pregătit pentru această funcție. Sperăm ca această candidatură să întrunească tinerețea și experiența în aceeași persoană.

T.: Ce obiective legate de politica moldovenească aveți? Și cum vedeți viitorul Dvs. politic?

A.C.: Cred că eu și echipa TLDM vom fi mai utili prin implementarea politicilor de tineret necesare. Dorim să discutăm din nou cu liceenii, studenții, tinerii din instituțiile tehnico-profesionale și antreprenori. Vrem să le cunoaștem problemele dar și soluțiile pe care le văd. Consider că tinerii trebuie reprezentanți în parlament, guvern, ministere și alte instituții tot de tineri. In parlament numărul tinerilor este extrem de mic, la fel și inițiativele lor. Astea sunt obiectivele mele legate de tinerii acestei țări, iar politica este doar un mijloc prin care vreau să le realizez.

T.: Vă mulțumim!

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce modificări la Constituţie sunt necesare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...