[ X ]
Important6 Martie 2018 09:59

Ultimul interviu al lui Mihai Poalelungi în calitate de președinte al CSJ. Declarații incendiare! 

Ultimul interviu în calitate de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), Mihai Poalelungi, l-a acordat pentru publicația Almanah Politic 2017.

Mai jos republicăm interviul în variantă integrală.

Mihai Poalelungi: Drepturile omului nu trebuie sacrificate, invocându-se mărunțișuri

Interviu cu Mihai Poalelungi, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie

Dle Poalelungi, vă propunem ca acest interviu să nu aibă o formă tradiţională, adică să nu vorbim despre starea de lucruri din justiţie în general, ci despre un caz concret, care a bulversat opinia publică în 2017 – cel a cetăţeanului Andrei Brăguţă, care, în opinia mai multor experţi, a decedat în penitenciar, fiind o victimă a sistemului.

Cred că mai întâi trebuie să amintim cititorilor Dvs. despre ce caz concret este vorba. În luna august a anului 2017, după ce a fost oprit în trafic pentru că depăşise viteza permisă de regulamentul circulaţiei rutiere, un tânăr, care suferea de boli mintale, a fost reţinut, iar apoi, cu acceptul unui judecător, a fost trimis în arest preventiv, unde şi-a aflat moartea. Acelaşi judecător mai aprobase anterior arestarea preventivă a unui alt tânăr, şi acesta cu boli mintale, care a trecut apoi în detenţie, conform declaraţiilor mamei sale, printr-un adevărat calvar.

Nu mă voi referi la actele de cruzime, care au avut loc în aşa-numitul „izolator”. Din câte ştiu, acestea fac obiectul unui proces de judecată şi, dacă li se va dovedi vinovăţia, făptuitorii trebuie să aibă parte de cele mai corecte condamnări, care să-i ajute să realizeze gravitatea acţiunilor sau a omisiunilor admise şi să-şi corecteze concepţiile de viaţă într-un stat de drept, democratic, care proclamă ca valori supreme şi care garantează demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane şi dreptatea. Aş vrea să mă refer strict la interpretările care au fost oferite în această situaţie, arătând cum putea fi evitat deznodământul.

Şi care sunt acestea?

Aici trebuie să vorbim în primul rând despre sarcina probei şi lipsa „documentelor confirmatoare” ale bolii. Deşi în Republica Moldova au fost organizate nenumărate seminare de drept european al drepturilor omului pentru judecători şi procurori, multe dintre ele având ca subiect dreptul absolut de a nu fi supus relelor tratamente, deşi există suficientă literatură privind drepturile omului, tradusă în limba română, deşi au existat multiple condamnări ale statului nostru la Strasbourg pentru încălcarea articolului 3 din Convenţie şi deşi procurorul şi judecătorul la care mă refer aveau şi au obligaţia cunoaşterii principiilor generale enunţate în jurisprudenţa Curţii cu referire la acest aspect, am fost surprins să citesc, în presă, afirmaţiile procurorului de caz, precum că tânărul reţinut „s-a dat în spectacol şi în faţa judecătorului, l-a numit cu cuvinte indecente, l-a ameninţat. Avea un comportament absolut neadecvat”. Întrebat fiind de ce nu l-a dus la spitalul de psihiatrie, procurorul menţionează că nu avea documente confirmatoare, cum nu le avea nici judecătorul de caz. În mod inexplicabil şi contrar oricărui standard european privind sarcina probei în asemenea cazuri, tânărul suferind de boli mintale trebuia să prezinte, aşadar, procurorului şi judecătorului documente care să confirme starea de sănătate mintală, pentru a nu fi închis în locurile de detenţie obişnuite. Impunerea unei asemenea practici omite să aibă în vedere dificultatea persoanelor care suferă de boli mintale de a prezenta probe în sprijinul lor.

Avem careva precedente în acest sens la nivel internaţional?

În Keenan v. Regatul Unit, la 3 aprilie 2001, un caz în care un tânăr diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, condamnat la patru luni de închisoare pentru un atac comis asupra prietenei sale, s-a sinucis în celulă, Curtea de la Strasbourg a reamintit, la paragraful 111 din hotărâre, că autorităţile au obligaţia de a proteja sănătatea persoanelor private de libertate şi că lipsa asistenţei medicale adecvate poate echivala cu un tratament contrar articolului 3 din Convenţie. Curtea a subliniat, că analiza incompatibilităţii unui tratament sau a unei pedepse cu standardele articolului 3 în cazul persoanelor cu deficienţe mintale trebuie să aibă în vedere vulnerabilitatea şi incapacitatea lor, în anumite cazuri, de a se plânge în mod coerent sau în general despre cum sunt afectate de un anumit tratament. În linii mari, sarcina probării unei anumite situaţii de fapt este strâns legată de specificitatea circumstanţelor.

Îmi este greu să-mi imaginez cum ai putea cere, în calitate de procuror sau de judecător, certificate şi dovezi despre starea unei persoane care „s-a dat în spectacol şi în faţa judecătorului, l-a numit cu cuvinte indecente, l-a ameninţat” şi care „avea un comportament absolut neadecvat” chiar de la această persoană. Numai aceste constatări ar fi fost suficiente să trezească dubii privind starea sănătăţii mintale a persoanei reţinute. Prezentarea unui certificat privind starea de sănătate mintală a persoanei reţinute chiar de către aceasta, într-un termen scurt, deşi ea fusese reţinută până atunci în „izolator”, poate fi uşor încadrată în categoria utopiilor. Oare procurorii nu au obligaţia implicită de a căuta probe în sprijinul, nu doar în defavoarea persoanelor acuzate de comiterea unor infracţiuni? Răspunsul la această întrebare este a fortiori valabil în cazul judecătorilor, cu referire la misiunea lor de asigurare a justiţiei şi de control a acţiunilor procurorilor.

Putea fi evitată tragedia în cazul Brăguţă?

Tragedia putea fi evitată prin contactarea telefonică a funcţionarilor care ţin evidenţa persoanelor cu deficienţe mintale în Republica Moldova sau putea fi dispusă efectuarea unei expertize. Probabil, că respectarea obligaţiilor pozitive pe care le impune articolul 3 din Convenţie şi a legislaţiei clare a Republicii Moldova în această materie a constituit un efort prea mare.

Dar oare nu este obligaţia statului de a asigura un altfel de tratament faţă de persoanele ce suferă de boli mintale şi au probleme cu legea?

Sigur că există obligaţia asigurării unei îngrijiri medicale speciale şi a unui tratament adecvat pentru deţinuţii care suferă de boli mintale. Întrebat de ce a solicitat în instanţă mandatul de arestare şi nu internarea forţată la psihiatrie, dacă a observat că tânărul manifestă un comportament inadecvat, procurorul a afirmat că acest fapt „nu ţine de competenţa sa. Nu intră nici în competenţele judecătorului de instrucţie. Judecătorii au şi aşa prea multe pe capul lor, ce s-ar întâmpla dacă li se va pune în sarcina lor şi internarea forţată la psihiatrie?”. De principiu, potrivit articolului 185 (1) din Codul de procedură penală, arestarea preventivă constă în deţinerea bănuitului, a învinuitului sau a inculpatului în stare de arest în locurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Însă, pentru a fi compatibilă cu articolul 3 din Convenţie, privarea de libertate a persoanelor care suferă de boli mintale, ca şi a celor care au dizabilităţi fizice, poate reclama o îngrijire medicală specială şi un tratament adecvat. Înainte de a aplica o măsură privativă de libertate în cazul unei persoane care suferă de boli mintale trebuie să evaluezi gradul vulnerabilităţii persoanei, aşa cum prevăd standardele articolului 3 din Convenţie, iar pentru aceasta trebuie să dispui efectuarea unei expertize de specialitate.

Deci, argumentele procurorului şi ale judecătorului nu pot fi considerate întemeiate?

Există norme exprese şi clare în Codul de procedură penală al Republicii Moldova care instituie obligativitatea unei expertize de genul celeia la care m-am referit mai sus. Articolul 143 (1) p. 3), 3 1 ) şi 6) din Cod stabileşte, că expertiza se dispune şi se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea stării psihice şi fizice a bănuitului, a învinuitului sau a inculpatului – în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-şi apăra de sine stătător drepturile şi interesele legitime în procesul penal; pentru constatarea stării psihice şi fizice a persoanei în privinţa căreia se reclamă că s-au comis acte de tortură, tratamente inumane sau degradante; în alte cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.

De asemenea, potrivit articolului 490 (2) din Cod, când se constată existenţa unei boli psihice a persoanei în privinţa căreia se efectuează urmărirea penală, judecătorul de instrucţie trebuie să dispună, în baza demersului procurorului, internarea ei într-o instituţie medicală, în condiţiile prevăzute de articolul 152, cu obligaţia ca instanţa de judecată să verifice periodic, dar nu mai puţin de o dată la şase luni, necesitatea continuării aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical.

Dacă mai există dubii privind competenţele judecătorilor în aceste situaţii, Legea nr. 1402 din 16 decembrie 1997 privind sănătatea mintală prevede, la articolul 13, că persoanei suferinde de tulburări psihice care a săvârşit acţiuni periculoase pentru societate i se aplică măsuri medicale coercitive în baza hotărârii judecătoreşti, în modul stabilit de Codul penal şi de Codul de procedură penală. Aceste măsuri medicale sunt aduse la îndeplinire în instituţiile de psihiatrie ale organelor de ocrotire a sănătăţii. În acelaşi sens, articolul 288 din Codul de executare al Republicii Moldova stabileşte modul de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical în instituţiile psihiatrice şi atribuţiile instanţelor de judecată în acest proces. Însă, nu doar respectarea legislaţiei naţionale este importantă, ci şi respectarea jurisprudenţei Curţii Europene şi a standardelor pe care aceasta le stabileşte treptat, prin rezolvarea unor cazuri noi. Iar asemenea cazuri avem o mulţime.

Şi dacă apar contradicţii între prevederile legislaţiei naţionale şi a celei internaţionale?

Cred că aici putem vorbi deja de principiul autorităţii de lucru interpretat al hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Potrivit acestui principiu, „obligaţia legislativelor şi a tribunalelor naţionale de a respecta Convenţia, aşa cum este interpretată aceasta de către Curte, se referă şi la încălcările constatate în privinţa altor ţări”. Cu alte cuvinte, dacă în privinţa unei probleme existente într-un stat-membru la Convenţie Curtea a constatat existenţa unei încălcări, statul care se confruntă cu o problemă similară trebuie să o remedieze înainte de a fi condamnat şi el. Această abordare decurge din condiţia bunei-credinţe în materie de respectare a obligaţiilor asumate şi ajută statele să evite nu doar ruşinea, pe plan internaţional, ci şi eventualitatea plăţii de compensaţii morale şi materiale victimelor. Iar cazuri de acest gen în practica Curţii avem o mulţime.

Constatările relevante ale Curţii reprezintă motive serioase pentru ca Guvernul Republicii Moldova să implementeze cât mai repede reformele promise de curând, prin reprezentanţii Ministerului Justiţiei: internarea tuturor persoanelor cu dizabilităţi mintale la etapa aplicării arestului preventiv, crearea unei secţii special adaptate pentru aceste persoane în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chişinău şi efectuarea adecvată a procedurilor de expertiză psihiatrică.

Se mai impun şi alte acţiuni în acest sens?

Într-adevăr, nu cred că reformele structurale sunt suficiente. Pe lângă implementarea acestor reforme, este necesară şi o schimbare a mentalităţii procurorilor şi a judecătorilor de care depinde, în mod efectiv, viaţa persoanelor care suferă de boli mintale, acuzate de comiterea unor infracţiuni. Într-o falsă percepţie a lor, potrivit căreia nu ar avea competenţele de a solicita şi de a dispune internarea acestor persoane, ei trebuie să fie buni să şi le creeze. Procurorii şi judecătorii reprezintă, uneori, ultimele centre de rezistenţă împotriva morţii, care a hotărât să bată în uşa unor tineri cu probleme mintale prea devreme şi prea violent. Aplicarea efectivă a drepturilor omului presupune exact acest fapt. Să nu te plângi că „ai multe alte lucruri pe capul tău”, când societatea ţi-a acordat încrederea de a avea grijă şi de membrii ei nenorociţi de destin. Să nu sacrifici drepturile omului invocând mărunţişuri. Să nu dezonorezi ideea nobilă de justiţie prin necunoaşterea ta.

Profund întristat de tragismul cazului Brăguţă, îmi manifest speranţa că vom deveni mai buni, mai atenţi, mai conştienţi.

Vă mulţumim că aţi vărsat lumină asupra acestui caz tragic, care, cu siguranţă, a marcat anul 2017. 

Almanah Politic 2017 

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online