[ X ]
Important25 Februarie 2018 14:00

Omul Săptămânii - Vitalie Pârlog, ex-Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate

Decizia lui Vitalie Pârlog de a demisiona din funcţia de Director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) a avut efectul unei bombe şi i-a determinat pe mulţi analişti şi politicieni să-şi dea cu părerea, subiectul fiind unul dominant în această săptămână.

Vitalie Pârlog a notat că, „decizia de demisie vine ca urmare a analizei obiective, la rece, a unor circumstanțe recente, care pot favoriza formarea unor opinii speculative față de statutul său în cadrul organizației internaționale INTERPOL, ca președinte al Comisiei de Control al Fișierelor INTERPOL”.

Potrivit lui, „cu toate că, în mod obișnuit, statutul de membru sau conducător al respectivei Comisii de Control al Fișierilor INTERPOL este compatibil cu diverse funcții în structurile de stat din țările de proveniență ale respectivilor membri, a considerat corect să scotă orice suspiciune, oricât de fictive, că ar exista vreun conflict de interese între funcțiile pe care le deține în prezent, la șefia SIS și la șefia Comisiei de Control al Fișierilor INTERPOL”.

Vitalie Pârlog i-a asigurat „pe toți cei interesați de acest subiect, că nu dorește să lase loc de interpretări eronate sau de impresii distorsionate care să afecteze imaginea și credibilitatea oricărei dintre instituțiile din care face parte”.

Totodată, potrivit lui, opțiunea sa de a se retrage din funcția de Director al SIS și de a activa în continuare doar pe dimensiunea INTERPOL „are la bază dorința de a continua acele reforme importante, la inițierea cărora a coparticipat în Comisia de Control al Fișierelor Interpol”.

În același timp, Vitalie Pârlog şi-a exprimat speranţa că acele inițiative pe care a reușit să le propună colegilor din cadrul Serviciului de Informații și Securitate „își vor găsi sprijinul și continuitatea din partea noului Șef al SIS”.

TRIBUNA precizează: Vitalie Pârlog s-a născut pe data de 28 iulie 1974 în orașul Nisporeni. Între anii 1992 și 1997 a studiat la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Departamentul Drept, specialitatea – Drept internațional. Activitatea profesională și-a început-o în anul 1993 în calitate de consultant juridic în cadrul unei companii private internaționale. În perioada anilor 1997-2001 activează în funcția de consultant principal în cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Serviciul acte ale Președintelui. În ianuarie 2001 este numit Director adjunct al Direcției Agent Guvernamental și Relații Internaționale a Ministerului Justiției. Tot în anul 2001 devine Reprezentantul Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Director al Direcției Generale Relații Internaționale și Integrare Europeană a Ministerului Justiției. În perioada 2001-2005 a activat în calitate de membru al Comitetului Director pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, membru al Comisiei Europene pentru Eficacitatea Justiției a Consiliului Europei, membru al Comitetului de experți pentru ameliorarea procedurilor de protecție a drepturilor omului din cadrul CDDH a Consiliului Europei, conducător al delegației moldave la Comitetul European pentru problemele penale a Consiliului Europei. În anul 2005 devine membru al Comisiei guvernamentale permanente pentru organizarea executării hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului versus Republica Moldova. La data de 20 septembrie 2006, prin decretul Președintelui Republicii Moldova, Vitalie Pârlog este numit în funcția de ministru al Justiției. Și-a păstrat funcția de ministru și în noile guverne, formate de Zinaida Greceanâi: 31 martie 2008 – 10 iunie 2009, 10 iunie – 25 septembrie 2009. În septembrie 2009 a fost o scurtă perioadă de timp Prim-ministru interimar al RM. În prezent deține o importantă funcție în cadrul Interpol.

Sondaj

  • Ce calitate de bază ar trebui să aibă noul Primar al capitalei?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online