[ X ]
Exclusiv23 Februarie 2018 10:00

Deputat democrat despre starea de spirit în teritoriu

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul democrat, Corneliu Padnevici a fost întrebat: Știm că deseori mergeți în teritoriu, în special la Drochia. Care e starea de spirit în teritoriu?

„Oamenii au probleme, mulțumiri și nemulțumiri. Comunitățile au necesități, realizări și proiecte. De aceea, noi mergem mereu prin țară. Ca să vedem realitatea din teritoriu, să vorbim cu cetățenii, să căutăm soluții și să avem cu toții o viață mai bună. Însă, trebuie să știți că starea de spirit este din ce în ce mai pozitivă. Metaforic vorbind, poți măsura nivelul de trai al unei societăți prin numărul oamenilor care zâmbesc pe stradă. Iar în Republica Moldova vedem din ce în ce mai mulți oameni care zâmbesc. Asta este și ceea ce noi, echipa Partidului Democrat ne-am propus: să facem viața oamenilor mai bună, să fie fericiți. Desigur că asta nu se poate deodată, desigur că asta depinde nu doar de noi, cei care suntem la guvernare. Depinde de fiecare dintre cei care își iubesc țara, respectă locurile și oamenii care le sunt alături”, a spus el.

„Dar, dacă doriți, putem fi și mai exacți și să vorbim pe cifre. În ianuarie 2016, înainte ca PDM să preia guvernarea, peste 90% dintre cetățeni credeau că țara merge într-o direcție greșită și tot peste 90% erau nemulțumiți de clasa politică. Acum, la doi ani de la venirea PDM la guvernare, oamenii observă că lucrurile merg mai bine. Negativismul în societate s-a redus, iar numărul optimiștilor a devenit, pentru prima oară din 2014 încoace, mai mare decât numărul celor pesimiști (39% – optimiști, 23% – pesimiști)”, a adăugat deputatul.

Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA pe parcursul zilei de mâine.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online