[ X ]
Important21 Februarie 2018 06:00

Întrebări provocatoare pentru purtătorul de cuvânt al PDM. Vezi cum răspunde!

Vitalie Gămurari a acceptat să răspundă la 20 de întrebări provocatoare ale reporterului www.curentul.md. Este unele dintre ele şi răspunsurile sale:

1. Care este conceptul dumneavoastră de fericire absolută? Nu știu dacă există „fericire absolută”, dar dacă ar exista, cred că ea poate fi apreciată doar ulterior, în condițiile în care conștientizezi faptul că te-ai simțit foarte bine și în siguranță anterior.

2. Ce vă provoacă groază? Prezența unei situații critice, atunci când de tine nu depinde nimic și îți revine doar rolul de statist – să accepți efectele și consecințele.

3. Când v-ați simțit cel mai bine în Moldova? Atunci când cei apropiați, inclusiv prietenii de copilărie erau pe loc, în așa fel, eram sigur de faptul că în orice situație este cineva care te va susține într-un moment dificil.

4. Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ați primit de la mama/tatăl dumneavoastră? Fă-ți lucrul corect și calitativ, oricare ar fi acesta, iar efectele se vor produce inevitabil, astfel va veni și rezultatul – culegerea roadei eforturilor depuse.

5. Vin sau ceva mai tare? Eu cunosc bine regulile protocolare – ce și cu ce se consumă, de aceea totul depinde de situație și de moment. În orice caz, accept doar un produs calitativ.

6. În ce situații mințiți? De regulă nu mint, chiar dacă uneori ar putea aduce anumite beneficii de moment, din simplul motiv că adevărul odată și odată va ieși la suprafață. Totuși, în unele situații, în care dorești să creezi o zonă de confort celor dragi, admit că un asemenea comportament ar putea fi benefic, chiar dacă ar fi de scurtă durată.

7. Care este cea mai importantă realizare personală? Nu aș dori, dar nici nu aș putea menționa careva realizare, pe care aș considera-o drept cea mai importantă, dat fiind, că doar prin intermediul realizărilor mici, dar consecutive, mi-au permis să ating anumite obiective și să realizez proiectele propuse.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.

Dumitru Garcaliuc

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi în primul rând de la noul primar al capitalei?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online