[ X ]
Important14 Februarie 2018 14:41

Curtea de Conturi a semnat un acord de colaborare cu ANI

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și Autoritatea Națională de Integritate (ANI) au semnat un Acord de colaborare.

După cum informează TRIBUNA, Curtea de Conturi a inițiat formalizarea relațiilor de colaborare cu Autoritatea Națională de Integritate, deoarece asigurarea unei cooperări strânse și exercitarea unui dialog constructiv între cele instituții este relevantă pentru edificarea unui sistem complex și eficient în vederea îndeplinirii atribuțiilor legale.

Veaceslav Untila, președintele CCRM a remarcat în cadrul ceremoniei oficiale, că este important semnarea acestui Acord în dorința de a stabili modalități și proceduri de comunicare cât mai eficiente între cele două autorități publice și de a defini modalitatea în care aceste vor colabora.

În context, Rodica Antoci, președintele ANI a menționat că cele două instituții au atribuții comune și anume atribuții cu funcții de control.

Acordul este direcționat spre valorificarea oportunităților de cooperare între cele două instituții. Totodată, conform acordului părțile semnatare vor coopera prin constituirea, la necesitate, a unor grupuri consultative de lucru în vederea creării cadrului necesar pentru implementarea politicilor și strategiilor care vizează prevenirea corupției, promovarea standardelor de integritate, administrarea eficientă a patrimoniului public; organizarea reuniunilor, conferințelor, atelierelor de lucru și a seminarelor periodice comune cu abordarea subiectelor de interes comun. La fel, acordul de colaborare presupune un schimb reciproc de instruiri a personalului părților de către formatorii specializați în domeniile de activitate de interes comun.

Menționăm că, prezentul Acord a fost încheiat pe o perioada nedeterminată și intră în vigoare din ziua semnării.

Cristina Pendea 

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Care instituţie de stat este cea mai coruptă? 

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online