[ X ]
Important11 Februarie 2018 14:00

Omul Săptămânii - Zinaida Greceanâi, Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova

PSRM şi personal Zinaida Greceanâi au avut o săptămână destul de reuşită, marcând astfel şi debutul noului sezon politic, în special a celui parlamentar.

Astfel, în această săptămână, am asistat la ofensiva socialiştilor sub forma declaraţiilor mai multor aleşi locali în susţinerea independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova. Această campanie, potrivit unor analişti politici, deschide noi perspective politice în faţa PSRM şi permite formaţiunii să intre cu poziţii destul de bune într-un an electoral.

De asemenea, în această săptămână, s-a activizat vizibil şi fracţiunea socialiştilor din Consiliul Municipal Chişinău, propunând mai multe iniţiative şi proiecte cu tentă socială.

Nu mai puţin important pentru PSRM este şi faptul că a reuşit să readucă în prim planul discuţiilor publice ideea trecerii Republicii Moldova la forma prezidenţială de guvernare. După o perioadă în care acest subiect nu mai fusese abordat, el a reapărut în prim planul discuţiilor publice.

De asemenea, şi în plan parlamentar PSRM a reuşit să se manifeste, propunând unele proiecte (ex. Declaraţia Parlamentului de condamnare a acţiunilor cu caracter unionist) care sporesc şansele electorale ale formaţiunii şi o poziţionează politic destul de reuşit.

TRIBUNA precizează: Zinaida Greceanâi s-a născut pe data de 7 februarie 1956 în satul Metalist, regiunea Tomsk, Federația Rusă. A absolvit Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău și Universitatea de Stat din Chișinău, unde s-a specializat în domeniul economic și financiar. În perioada 1974-1991 a lucrat în cadrul Direcției financiare Briceni în funcția de contabil superior, inspector superior, inspector-revizor superior și apoi șef al secției bugetare. Din anul 1991 și până în anul 1994 a fost șef al secției bugetare, șef-adjunct al Direcției economico-financiare Briceni, vicepreședinte-interimar al Comitetului Executiv al raionului Briceni, șef-interimar al Direcției raionale financiar-economice. Din anul 1994 a lucrat în cadrul Ministerului Finanțelor în calitate de șef-adjunct al Direcției generale pentru elaborarea și analiza bugetului și șef al secției bugetelor locale a Departamentului bugetului (1994-1996), apoi în funcția de șef al Direcției generale pentru elaborarea și sinteza bugetului și director al Departamentului bugetului (1996-2000). În anul 2000 a fost numită în funcția de viceministru al Finanțelor, iar apoi în anul 2001 devine prim-viceministru al Finanțelor. La data de 8 februarie 2002, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin este numită în funcția de ministru-interimar al Finanțelor, iar la 26 februarie 2002 devine ministru al Finanțelor. La data de 19 aprilie 2005 Zinaida Greceanâi este numită în funcția de ministru al Finanțelor în al doilea Guvern format de către Vasile Tarlev. A candidat, în calitate de reprezentantă a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, pentru funcția de Primar general al municipiului Chișinău la alegerile municipale anticipate din 10 iulie și 24 iulie 2005, dar ambele scrutine nu au fost validate din cauza prezenței scăzute la vot. Printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, la data de 10 octombrie 2005 Zinaida Greceanâi este eliberată din funcția de ministru al Finanțelor și numită în funcția de prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova. Pe data de 21 martie 2008 Zinaida Greceanâi a fost desemnată pentru funcția de Prim-ministru, iar pe data de 31 martie 2008 Guvernul său primește votul de încredere al Parlamentului. Guvernul condus de Zinaida Greceanâi și-a dat demisia la 4 mai 2009, dar la 3 iunie 2009 ea a fost din nou nominalizată pentru postul de Prim-ministru. Noul Guvern, condus de Zinaida Greceanâi, a fost votat de către Parlament la 10 iunie 2009. Cabinetul de miniștri sub conducerea ei a activat până la finele lunii septembrie 2009. În 2009 Zinaida Greceanâi a candidat la funcţia de Preşedinte al RM, dar nu i-a ajuns un singur vot pentru a o ocupa (al 61-lea). În acelaşi an ea a devenit deputat din partea PCRM. Pe 4 noiembrie 2011 Zinaida Greceanâi împreună cu Igor Dodon și Veronica Abramciuc au părăsit fracțiunea PCRM din Parlament. În alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 Zinaida Greceanâi obţine un nou mandat de deputat, candidând din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, iar pe data de 18 decembrie 2016 a fost aleasă Președinte al PSRM.

Sondaj

  • Pe cine aţi dori să-l vedeţi primar al capitalei?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online