[ X ]
Important9 Februarie 2018 16:45

Ex-ministrul Chirinciuc, despre cel care a fost impus să facă denunț pe numele său: „Acum pe numele său este intentat dosar penal…”

Ex-ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc povestește într-o postare pe blogul său  cum a evoluat situația în cazul administratorului companiei  ”Ecosem Grup” (care a fost subcontractată de către compania bulgară SK-1 Rastroy JSC, câștigătoare a licitației,   să repare șoseaua  R6M1-Ialoveni) Adrian Rucan, care a fost impus să depună denunț pe numele său, ce a dus la arestul fostului membru al Guvernului în primăvara anului 2017.

După cum informează TRIBUNA, Iurie Chirinciuc face referire la investigația din Jurnal de Chișinău –  ”Drum legat de Curmei”, publicată astăzi 9 februarie 2018. Conform  acesteia, „reparația șoselei R6M1 – Ialoveni a eșuat din cauza unor scheme de corupție în care sunt implicați înalți funcționari de stat”.

Iată ce scrie fostul demnitar pe blogul său:  „Cunosc în detaliu cazul și vreau să vă inițiez în schemele clasice de corupție a la Moldavie.

Pe 26 ianuarie 2018, după o perioadă de renovare de 24 de luni, trebuia dată în exploatare artera națională R6 M1 cu o lungime de 6, 55 kilometri. Acest drum, din apropierea or. Ialoveni leagă alte două artere importante – șoseaua spre Hâncești și cea spre Leușeni și face parte din centura or. Chișinău care va avea o lungime de circa 80 km

Lucrările de reabilitare urmau să fie finanțate de către Banca Europeană de Investiții. Valoarea proiectului constituia aproximativ 9 milioane euro. Dar astăzi gropile rămân în această arteră de circulație, conducătorii auto înjură de mamă pe oricine vreți și, în primul rând, guvernarea.
De ce? Din cauza corupției.

În calitatea mea de ministru al transporturilor și infrastructurii drumurilor deja în 3 martie 2017 am luat toate măsurile ca Administrația de Stat a drumurilor să ceară Companiei din Bulgaria – SK-1 Rastroy JSC, câștigătoarea licitației să-și onoreze obligațiunile și să solicite Companiei ”Ecosem Grup” urgentarea lucrărilor.

Compania ”Ecosem Grup” îl are ca administrator pe Adrian Rucan, iar fondator e soția acestuia – Minodora Rucan. Anume ei Compania din Bulgaria i-a dat în antrepriză reparația drumului. A fost elaborat și semnat un plan de acțiuni pentru ”recuperarea timpului pierdut” și finalizarea termenelor, prevăzute de contract.

Dar carul nu s-a urnit din loc. În consecință, la 4 aprilie 2017 am obligat Administrația de Stat a Drumurilor să întreprindă primul demers pentru rezilierea contractului.
Dar, cu patru zile înainte de expirarea notificării de reziliere, în urma denunțului lui Adrian Rucan, administratorul ”Ecosem Grup”, eu și administratorul interimar al administrației de Sat a Drumurilor, Veaceslav Teleman, am fost arestați.

Vom lăsa justiția să se descurce cu acest demers. Ceea ce trebuie să menționez ca un SOS despre ilegalitățile și corupția ce macină R.Moldova e faptul că deja când nu mai eram ministru, pe 21 august, la mai puțin de cinci luni de la încheierea celor doi ani, prevăzuți pentru reparația drumului nominalizat, Administrația Drumurilor a plătit SK-13 Rastroy în avans circa 673.000 euro, neluând în calcul faptul că lucrările nu au fost demarate conform contractului.

În plus, în afară de faptul că statul a plătit acești bani ilegal a mai suportat cheltuieli în valoare de 600.000 de euro pentru serviciile inginerilor supraveghetori.

Precizez, antreprenorul nu a reușit să înregistreze măcar 3 procente din lucrări, condiție prevăzută de contract pentru achitarea primului certificat de plată pentru lucrările efectuate.
Cine se face vinovat? În calitatea mea de ministru l-am revocat pe Gheorghe Curmei, șef al administrației de Stat a drumurilor, angajat în februarie 2014 fără desfășurarea unui concurs public pentru ocuparea acestui post.

L-am revocat pe 21 martie 2016 pentru încălcări grave ce au condus la prejudicierea bugetului cu milioane de lei. Prima instanță de judecată și Curtea de apel a dat cîștig de cauză ministerului,dar în baza unei Hotărâri a Curții Supreme de Justiție, pe 25 octombrie 20177, când deja depusesem cerere de demisie ca ministru, Curmei a fost restabilit în funcție. Astfel cel care a fost concediat și pentru gestionarea nesatisfăcătoare a reabilitării drumului M13 Chișinău-Giurgiulești și alte încălcări grave a fost nominalizat să repare drumul R6M1 – Ialoveni.

Știu că la procuratură există un dosar ce arată cum se spală o mână pe alta în R.Moldova. Astfel ”Ecosistem Grup” i-a dăruit lui Gheorghe Curmei un apartament într-un bloc de locuit al sectorului Ciocana. E și firesc, doar după ce pui mâna pe atâta bănărit , nu te scumpești, devii generos cu banul public.

Știam, de fapt, că licitația anunțată pentru reparația drumului de pomină nu avea cum să fie finalizată cu succes, deoarece Adrian Rucan, administratorul ”Ecosem Grup” i-a înlăturat pe ceilalți participanți împreună cu Gheorghe Curmei cu care se află în relații mai mult decât prietenești.

E clar: Compania din Bulgaria a venit cu ștampila, pentru a conferi seriozitate. Ea urma să primească un comision gras de la Gheorghe Curmei. Mai mult, ”Ecosem Grup” nu putea executa lucrările, deoarece nu avea autorizație. A obținut-o abia în august 2016. Dar reparația drumului trebuia să înceapă în ianuarie 2016.

Deși Curmei a anunțat că contractul cu SK-13 Rastroy a fost reziliat, iar avansul a fost returnat,administratorul ”Ecosistem Grup” afirmă că nu este adevărat.

În plus, ”Ecosistem Grup” a lăsat fără apartamente circa 180 de persoane după ce le-a luat banii, aceștia rămânând cu speranța la sfântul așteaptă care nu va mai veni niciodată.

Vă reamintesc,că pentru toate fărădelegile făcute la ASD de către Curmei CNA și procuratura anticorupție au intentat un dosar penal și … Tot dosar penal este intentat și pe administratorul “Ecosem Grup” Rucan Andrian, care a fost impus să facă denunț pe mine. Dumnezeu cu ei, au tot dat vina pe mine, dar eu nu am mai fost la minister de la 27 Aprilie 2017 și în August 2017 au primit avans ilegal, care Curmei spune că a fost întors, dar eu nu cred, cine le-a încurcat să efectueze lucrările ? Apropo este cel mai ușor segment de reparație a drumurilor din R. Moldova. Orice companie de drumuri îl repară în trei luni de zile.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...