[ X ]
Exclusiv5 Februarie 2018 06:00

Demisiile care au surprins opinia publică în 2017

În 2017 opinia publică din Moldova a fost zguduită de mai multe demisii surprinzătoare. La aceste demisii, TRIBUNA se referă în cadrul unui clasament convenţional.

Primul în top este Chiril Lucinschi. „În 2017, primul a plecat din funcție, liberal-democratul Chiril Lucinschi. El a anunțat, în data de 22 februarie, în cadrul unui briefing de presă, că a decis să-și depună mandatul și să-și încheie activitatea legislativă și politică. Lucinschi și-a motivat decizia prin incompatibilitatea funcției de deputat cu proiectul european în care va fi implicat. De menționat că, Chiril Lucinschi a fost deputat între anii 2010 și 2017”, notează sursa.

Al doilea este Dumitru Braghiș. „La 1 martie, Cabinetul de Miniştri l-a rechemat pe Dumitru Braghiș, din funcția de ambasador al Republicii Moldova la Moscova, fără a prezenta motivele rechemării diplomatului. Dumitru Braghiș declara atunci că decizia privind retragerea sa este una politică. De menționat că, Dumitru Braghiş a fost numit ambasador la Moscova pe 27 noiembrie 2015. El a fost deputat în Parlamentul RM în perioada 2001 – 2009, iar între anii 1999 – 2001 a ocupat funcţia de prim-ministru”, se spune în materialul citat.

Al treilea în clasament este Victor Roșca. „Liberal-democratul Victor Roșca a anunțat, la data de 13 aprilie, pe o rețea de socializare, că și-a depus mandatul de deputat și pleacă din funcția de secretar general al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). El spunea că a făcut acest pas din motive de sănătate. De menționat că, Victor Roșca a fost deputat între anii 2014 şi 2017”, mai notează sursa.

Notă: Varianta integrală a clasamentului poate fi accesată la acest link.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...