[ X ]
Important4 Februarie 2018 14:00

Omul Săptămânii - Andrian Candu, Preşedintele Parlamentului

În această săptămână, a început oficial sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului, aceasta fiind practic ultima sesiune deplină a actualei legislaturi, dat fiind faptul că în toamnă ar urma să aibă loc alegerile parlamentare ordinare.

Cu această ocazie, șeful Legislativului i-a convocat pe preşedinţii comisiilor parlamentare pentru a discuta despre prioritățile noii sesiuni. De asemenea, au fost decise subiectele la care vor fi organizate audieri parlamentare, dar și cele pe care Legislativul va efectua control parlamentar.

De mobilizarea de care va da dovadă conducerea Parlamentului şi personal Andrian Candu acum, depinde decisiv şi eficienţa Legislativului în această ultimă sesiune deplină. De asemenea, de aceasta depinde mult şi cum va rămânea respectiva legislatură în istorie.

TRIBUNA precizează: Andrian Candu s-a născut la 27 noiembrie 1975. În perioada 1994 – 1998 a făcut studii la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, (România), facultatea de drept. Între 2007 și 2008 a studiat la Universitatea de Economie şi Administrare a Afacerilor din Viena, Institutul de Drept Fiscal Internaţional şi Austriac, Programul Postuniversitar în Drept Fiscal Internaţional, Viena (Austria). De-a lungul carierei sale a ocupat astfel de funcții ca: 1994 – 1998 – jurist, „Aric” SRL, România; 1998 – 2002 – consultant principal, Comisia pentru politică externă, Parlamentul Republicii Moldova; 2001 – 2002 – jurist, întreprinderea mixtă moldo-engleză „Compudava” SRL; 2002 – 2003 – director executiv, întreprinderea mixtă moldo-italiană „Isimbardi International” SRL; 2000 – 2004 – lector, Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova; 2002 – 2010 – senior manager, Pricewaterhouse Coopers Moldova; 2010 – Director General, Prime Management SRL; 201o – 2013 – deputat în Parlamentul Republicii Moldova; 2013 – 2014 – vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 3 iulie 2014 a fost numit  în funcţia de viceprim-ministru, ministru al Economiei. De asemenea, în cadrul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 a obținut un nou mandat de deputat. Pe data de 23 ianuarie 2015 a fost ales Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Andrian Candu este căsătorit și are trei copii.

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...