[ X ]
Editorial4 Februarie 2018 07:00

Moldova - între sindromul Casandrei şi sindromul Stockholm

Probabil, unii dintre dvs. aţi auzit de sindromul Casandrei, deşi, cel puţin în Moldova, această definiţie nu prea e prezentă în discursurile publice ale celor ce pot fi numiţi formatori de opinie. Unii cunosc această expresie ca „blestemul Casandrei”, alţii – ca şi „complexul Casandrei”. Despre ce este vorba? Astfel, este numită situaţia când o persoană are fie presimţirea, fie convingerea că ceva anume urmează să se întâmple, dar nu are capacitatea de a-i convinge pe cei din jur de justeţea presimţirilor sau convingerilor sale. Sau, mai simplu – e vorba de persoane care deţin anumite informaţii sigure despre ce urmează să se întâmple, dar nu au darul de a-i convinge pe cei din jur de justeţea spuselor lor.

Denumirea acestui sindrom vine de la mitologica prezicătoare Casandra, fiica regelui Troiei, Priam. Legenda spune că, orbit de frumuseţea ei, zeul Apollo a înzestrato cu darul de a vedea viitorul, dar, fiind respins de frumoasa prinţesă, a blestemat-o ca nimeni să nu creadă niciodată în prezicerile sale. Astfel, deşi Casandra a prezis căderea Troiei şi chiar faptul că în calul de lemn adus în Troia se ascundeau ostaşi greci, nimeni nu a crezut-o. Legenda mai spune că întreaga sa viaţă Casandra a trăit într-un chin permanent, deoarece vedea viitorul, dar nu putea interveni pentru a-l schimba, nimeni neavând încredere în spusele ei.

În aceste zile, recitind legenda, dar şi unele studii psiho-politice la temă, m-am prins la gândul că acest sindrom, despre care nu se vorbeşte mai deloc în Moldova, caracterizează aproape perfect situaţia pe care o avem noi, în special cea politică. Mulţi dintre noi înţeleg că ne îndreptăm în mare viteză spre prăpastie, vedem cât se poate de clar viitorul sumbru ce se aşterne în faţă, dar parcă nu avem suficientă putere de convingere pentru a-i face pe toţi să înţeleagă ce se întâmplă şi ce ne aşteaptă. Parcă suntem blestemaţi, la fel ca şi Casandra, să vedem, să vorbim, dar să nu fim crezuţi.

Pe zi ce trece vedem tot mai clar că în Moldova avem nu unul, ci mii de cai troieni, plini cu vrăjmaşi, care nici nu ascund că urzesc planuri de distrugere a tot ce mai mişcă şi gândeşte în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Pe zi ce trece devine tot mai clar că statul Republica Moldova falimentează şi că în scurt timp îşi va da obştescul sfârşit, va dispărea aşa cum a dispărut mitologica cetate Troia. Pe zi ce trece, ne autodistrugem, orbiţi de prostia şi trufia fără margini ce a inundat Republica Moldova, orbiţi de spiritul războinic ce ne-a cuprins de la mic la mare şi de dorinţa nebună de a ne măcelări reciproc, de parcă aceasta ar fi unica preocupare demnă pe care o mai avem. Ne comportăm ca nişte sinucigaşi, ca nişte mancurţi, fără trecut, fără prezent şi fără viitor, ca nişte demenţi unica preocupare a cărora este să dea foc casei în care trăiesc.

Iar vocile „prezicătorilor” contemporani nu le auzim şi nici nu vrem să le auzim. Pentru că ei sunt afectaţi de sindromul Casandrei, iar noi, restul, cei mulţi – de sindromul Stockholm (victima aflată în captivitate începe să-şi simpatizeze răpitorul). Aşa şi continuăm să balansăm între sindromul Casandrei şi sindromul Stockholm, aşteptând deznodământul. Şi el e previzibil. Pentru că atât sindromul Casandrei, cât şi sindromul Stockholm pun tot mai mult stăpânire pe Moldova. Iar aceasta la nimic bun nu poate să ducă.

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Care instituţie de stat este cea mai coruptă? 

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online