[ X ]
Important11 Ianuarie 2018 09:23

Vicepreședintele Parlamentului l-a invitat pe senatorul american Jim Nielsen în Moldova

Vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, a avut recent o întrevedere cu senatorul Jim Nielsen în Sacramento, capitala statului California.

După cum comunică TRIBUNA, oficialul american și-a manifestat interesul față de situația actuală din Republica Moldova, iar în cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte ce țin de intensificarea relației dintre țara noastră și California.

„L-am invitat pe senatorul Nielsen să viziteze Republica Moldova și am convenit să păstrăm un dialog eficient pentru a stimula investițiile americane în economia țării noastre”, a comunicat Valeriu Ghilețchi.

În deschiderea sesiunii parlamentare din California, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova a fost prezentat în fața senatului, fiind salutat călduros de Președintele Senatului, Kevin de León, President Pro Tempore, dar și de ceilalți senatori americani.

De menționat că, Valeriu Ghilețchi se află într-o vizită în Statele Unite ale Americii până la mijlocul lunii ianuarie. Vicepreședintele Parlamentului a avut mai multe întâlniri cu oficiali americani, dar și cu reprezentanți ai diasporei.

Cristina Parfeni

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online