[ X ]
Breaking news11 Ianuarie 2018 16:16

Serviciile guvernamentale vor fi modernizate cu sprijinul Băncii Mondiale

Banca Mondială va oferi Republicii Moldova 22,43 milioane de dolari SUA pentru realizarea proiectului “Modernizarea serviciilor guvernamentale”. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare și a Acordului de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

După cum informează TRIBUNA, implementarea proiectului de modernizare a serviciilor guvernamentale va contribui la eliminarea serviciilor publice depăşite de timp și la comasarea mai multor servicii, pentru sporirea calității acestora conform  așteptărilor cetățenilor. Totodată, va fi facilitat accesul la serviciile publice la nivel local prin canale digitale, va fi redus numărul de documente necesare, precum și durata de prestareaserviciilor publice. Termenul de implementare a proiectului este 3 iunie 2023 şi va fi realizat prin intermediul Centrului de Guvernare Electronică.

Documentul prevede acordarea de către instituțiile Băncii Mondiale a două împrumuturi: 15 milioane de dolari vor fi oferite de Asociația Internațională pentru Dezvoltare și 5 milioane de dolari vor fi alocate de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Alte 2,43 de milioane de dolari vor fi alocate activităţilor aferente realizării proiectului.

În context, premierul Pavel Filip a subliniat că modernizarea serviciilor publice presupune pe lângă reinginerie şi digitizare, reducerea numărului de servicii. „Este un proiect important, din punctul meu de vedere, şi trebuie să urmărim implementarea acestuia cu atenţie. Aceşti bani ne vor ajuta să ducem până la capăt reforma administraţiei publice”, a conchis Pavel Filip.

Andriana Cheptine 

Sondaj

  • Care a fost cel mai important eveniment al anului 2017?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online