[ X ]
Important9 Ianuarie 2018 06:00

Detalii mai puţin cunoscute despre noul vicepreședinte al Parlamentului!

Președintele Grupului Parlamentar Popular European, Valeriu Ghilețchi a fost ales recent în funcția de vicepreședinte al Parlamentului. În context, vă propunem să vedeți roadele muncii sale de când a ajuns în Parlament.

După cum informează TRIBUNA, Valeriu Ghilețchi este deputat din 2009 până în prezent.

De când a obținut mandatul de deputat, Valeriu Ghilețchi a fost autor și co-autor al 62 de proiecte de inițiative legislative. Astfel, în  faza de examinare sunt 11, adoptare – 15, adoptate – 21, respinse –2 și retrase -13.

Valeriu Ghilețchi a fost și este membru al delegaţiei parlamentare la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dar și face parte din 19 grupuri de prietenie: cu Norvegia, Marea Britanie și Irlanda de Nord, Azerbaidjan, Estonia, Germania, Franța, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, China, Turcia, România, SUA, Israel, Ucraina, Ungaria, dar și din grupul de prietenie cu țările Europei de Sud-Est și țările Asiei Centrale.

De menționat că, în legislatura a XVIII-a (29.07.2009 – 28.11.2010) a făcut parte din 7 grupuri de prietenie, iar în legislatura a XIX-a (28.12.2010 – 27.12.2014) – 8 grupuri de prietenie.

Ghilețchi este vicepreședinte al Comisiei politică externă şi integrare europeană.

La şedinţele în plen ale Parlamentului din prima jumătate a anului 2017, Valeriu Ghilețchi a absentat de 4 ori, fiind în deplasare.

De menționat că, Valeriu Ghilețchi este primul deputat moldovean care a prezentat un raport în cadrul APCE. Astfel, până în prezent a prezentat 5 rapoarte și lucreză la al șaselea. De asemenea, este primul deputat moldovean care a deținut funcția de președinte al unei comisii APCE timp de doi ani (Comisia Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă). Este raportor pentru Macedonia și Vicepreședinte APCE.

Valeriu Ghilețchi a mai fost deputat în perioada 1998-2001, iar în alegerile parlamentare din 2001 a candidat independent și a luat cel mai mare scor pentru un candidat independent – 1,74%.

În declarația sa cu privire la venituri și proprietăți pentru anul 2016, Valeriu Ghilețchi a indicat că a reușit să adune din salariul de deputat 151 283,08 lei, plus diurne și indemnizaţii – 67 170 lei.

Andriana Cheptine

Notă: Republicat din data de 28 decembrie 2017.

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la următoarele alegeri parlamentare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online