[ X ]
Editorial8 Decembrie 2017 07:00

Groapa elefanţilor sau de ce moldovenii au nevoie de propria ţară

Acum câţiva ani, la un post tv străin am privit o emisiune extrem de interesantă – despre nişte elefanţi (ciudaţi în felul lor), care aveau în arealul geografic populat de ei un fel de groapă. În timpul vieţii, elefanţii se plimbau, mâncau, îşi creşteau puii, străduindu-se să se ţină cât mai departe de acea groapă – nu se apropiau de ea la mai puţin de zece kilometri. Însă, în momentul în care simţeau că le este aproape sfârşitul (cei ce mureau din cauze naturale), se îndreptau spre ea şi acolo mureau. În acea groapă erau o mulţime de oseminte de elefanţi (ceea ce o făcea destul de atractivă nu doar pentru savanţi, ci şi pentru „vânătorii de fildeş”), adică era un fel de mormânt comun al elefanţilor…

…În aceste zile, m-am văzut (poate pentru ultima dată) cu un vechi  prieten, care a decis să plece pentru totdeauna din Moldova. Şi nu pentru că nu ar avea un loc de muncă aici sau că ar duce-o rău, ci pentru că „atmosfera e apăsătoare şi nu vede viitor pentru copiii lui”. Am ieşit la o bere „ca să ne luăm rămas bun”. Despre multe ne-am amintit, despre multe am vorbit şi, pe cât de trist eram eu (dat fiind apropiata despărţire), pe atât de fericit era el. Mi-a povestit cu lux de amănunte despre viaţa frumoasă din ţara în care pleacă, despre faptul că, în sfârşit, va trăi şi el într-un stat normal, cu oameni normali, că măcar a doua parte a vieţii „ se va simţi om” şi că urmaşii săi, în sfârşit, vor avea o şansă reală de a izbuti în viaţă în baza capacităţilor proprii.

L-am felicitat şi i-am spus că mă bucur pentru el, dar, totodată, i-am spus sincer că posibilitatea de a ne revedea vreodată o consider aproape egală cu zero, în condiţiile în care el mi-a repetat întruna că nu mai are pentru cine sau pentru ce reveni în Moldova, iar eu nu am paşaport ce mi-ar permite să vizitez ţara în care pleacă el (şi posibilităţile de obţinere a vizei fiind extrem de reduse). Totuşi, l-am întrebat, cu o mică speranţă, dacă sigur a decis că nu va mai reveni niciodată în Moldova. Şi el mi-a răspuns sincer şi uşor trist că are o înţelegere cu copiii săi că, chiar dacă va muri pe pământ străin, să-l aducă acasă şi să-l îngroape lângă părinţi. Apoi, devenind din nou vesel, mi-a spus: „Aşa că, dacă vei trăi mai mult ca mine, sigur ne vom revedea. Mai bine zis, tu mă vei revedea, că eu deja voi fi mort…”.

Şi în acea zi, dar şi după, m-am gândit mult la discuţia cu prietenul meu şi am ajuns la concluzia că noi, moldovenii, suntem ca şi elefanţii din acea emisiune – avem nevoie de propria ţară doar pentru a fi înmormântaţi în pământul nostru, nu în cel străin. În timp ce alte popoare, naţiuni, au nevoie de propria ţară pentru a o dezvolta şi a trăi în ea destoinic, beneficiind şi de suportul acesteia, noi avem nevoie de propria ţară… ca să nu fim îngropaţi printre străini. Suntem şi noi ca acei elefanţi – trăim, mâncăm, ne creştem copiii undeva departe, iar când ajunge timpul să murim, ne îndreptăm spre groapa noastră cu frumosul nume Republica Moldova şi aici ne găsim somnul de veci.

…În alte ţări, se trăieşte bine – în Moldova e bine doar de murit…

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2018”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...