[ X ]
Breaking news7 Decembrie 2017 10:45

Primele întrevederi oficiale ale lui Vlad Plahotniuc în SUA. Ce s-a discutat 

Cu prilejul vizitei în Statele Unite ale Americii (SUA), preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a avut primele întrevederi cu Will Ballard Hurd, membru al Camerei Reprezentanţilor din partea statului Texas, Christopher Andrew Coons, Senator în Senatul SUA şi cu Markwayne Mullin, membru al Camerei Reprezentanţilor din partea statului Oklahoma.

După cum informează TRIBUNA, potrivit unui comunicat de presă, discuţiile s-au axat pe subiecte de interes internaţional, cu accent pe situaţia din Republica Moldova şi din regiune.

„În cadrul întâlnirii cu Will Hurd au fost discutate aspecte privind reformele interne ale Republicii Moldova şi asigurarea securităţii ţării noastre. Hurd are o experienţă consistentă în ceea ce priveşte reforma administraţiei şi securitatea, fiind membru în două comitete de profil din Camera Reprezentanţilor – Comitetul pentru Supraveghere şi Reforma Guvernului şi Comitetul pentru Securitate Internă. În context, Will Hurd a apreciat eforturile Republicii Moldova pe calea apropierii de Vest, afirmând că Rusia reprezintă o preocupare pentru Statele Unite. Acesta a exprimat, totodată, regretul că acordurile internaţionale privind regiunea transnistreană (inclusiv decizia summitului OSCE de la Istanbul din 1999) nu au fost respectate”, se spune în comunicat.

Potrivit PDM, Senatorul Christopher Andrew Coons, în cadrul întrevederii cu Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc a afirmat că realizează importanţa Republicii Moldova în regiune, inclusiv rolul pe care l-a jucat şi îl va putea juca în raport cu alte state din aceeaşi zonă, precum Ucraina şi Georgia.

„Senatorul Coons a mai afirmat faptul că înţelege la fel de mult eforturile şi progresul făcut de ţara noastră, ca şi riscurile existente privind conflictul îngheţat prin care trece Republica Moldova. De asemenea, congresmanul Markwayne Mullin a afirmat în cadrul întrevederii cu Vlad Plahotniuc, că susţine ferm obiectivul de integrare europeană a Republicii Moldova. Totodată, oficialul american a mai spus faptul că sprijină total eforturile de combatere a acţiunilor ostile din partea Rusiei. Preşedintele PDM, la rândul său, a făcut o prezentare a principalelor reforme ale guvernării în anii 2016 şi 2017, accentuând susţinerea pe care Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Uniunea Europeană o acordă acestor reforme. Vlad Plahotniuc s-a referit, pe scurt, la măsurile de stimulare a mediului de afaceri, la reducerea birocraţiei, la întărirea legislaţiei financiar-bancare, precum şi la îmbunătăţirea funcţionării justiţiei. De asemenea, dialogul a vizat şi eforturile Republicii Moldova pentru interconectarea energetică cu Uniunea Europeană, prin intermediul României”, se mai spune în comunicat.

În privinţa securităţii naţionale, preşedintele PDM a afirmat că Republica Moldova este ţinta unui război hibrid din partea Federaţiei Ruse, care include o propagandă agresivă, măsuri economice defavorabile, precum şi susţinerea forţelor politice pro-ruse din ţară.

„Vlad Plahotniuc a menţionat că trupele ruseşti continuă să se afle pe teritoriul Republicii Moldova şi că ţara noastră insistă pentru retragerea acestora. Referindu-se la politica internă, liderul democrat a subliniat că viitoarele alegeri parlamentare au o miză foarte mare pentru viitorul Republicii Moldova. “Important este să menţinem cursul european şi să nu permitem preluarea puterii de către forţele pro-ruse”, a afirmat preşedintele PDM. La invitaţia liderului democrat, cei trei oficiali americani şi-au anunţat intenţia de a face o vizită în ţara noastră”, se mai spune în comunicat.

De menționat că, alături de preşedintele PDM, care este în fruntea unei delegaţii a Coaliţiei de guvernare, la aceste întâlniri au fost prezenţi vicepreşedintele democrat şi preşedintele Parlamentului Andrian Candu, preşedintele PPEM şi vicepreşedintele Parlamentului Iurie Leancă, vicepreşedintele PDM şi ministrul Justiţiei Vlad Cebotari.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2017”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online