[ X ]
Important5 Decembrie 2017 10:04

Carasin despre rolul lui Dodon în soluționarea problemei transnistrene: „Un impuls pentru negocieri a fost întâlnirile sale cu Krasnoselski”

Vice-ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Grigorii Carasin, a comentat Acordurile precedente între Chișinău și Tiraspol.

Potrivit sursei, după părerea lui Carasin, un impuls în procesul de negocieri au fost întâlnirile Președintelui Igor Dodon și a liderului Transnistriei, Vadim Krasnoselski, în ianuarie și martie 2017.

Dialogul a permis părților „să analizeze la un nivel înalt problemele bilaterale care sunt între cele două maluri și să fixeze căile de soluționare a acestora”, consideră vice-ministrul Afacerilor Externe ale F. Ruse.

Oficialul rus punctează că anume după aceste întâlniri Tiraspol a ieșit în preîntâmpinare Chișinăului când a anulat cele 10 dosare împotriva polițiștilor moldoveni din Bender și a simplificat activitatea școlilor moldovenești cu predare a limbii române în chirilică.

De asemenea, s-au evidențiat „mișcări pozitive de folosire a terenurilor agricole de pe malul stâng al Nistrului de către fermierii din Moldova. Iar la sfârșit de noiembrie reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului au semnat 4 protocoale: cu privire la apostilarea documentelor transnistrene privind studiile superioare, cooperarea în domeniul telefoniei mobile, cu privire la reglementarea utilizării terenurilor agricole din raionul Dubăsari și cu privire la școlile transnistrene”, a spus Grigorii Carasin.

Carasin a mai spus că Moscova salută rezultatele obținute în urma discuțiilor din 27 și 28 noiembrie și menționează că drumul până aici nu a fost ușor.

„Important acum este să nu se intre în euforie privind obținerea acestor rezultate, dar să se focuseze pe îndeplinirea deciziilor asumate, îndreptate spre beneficiile cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a mai spus Carasin.

Menționăm că anterior, Igor Dodon a declarat că va promova orice inițiativă de apropiere a celor două maluri și va susține orice pas în întâmpinarea unul față de celălalt.

www.aif.md

Sondaj

  • Cine merită titlul „Politicianul anului 2017”?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online